Poate nu doar „cal troian”, ci și întru’ slavă pentru sine!…

Sigur aveau ei un răspuns, nu?!… Ne-ar fi „zis”, eventual, că afișul ăla cu „Basarabia este Ucraina”, de la Odessa, a fost pus acolo de ruși, nu de ei!… Ne-ar fi zis, însă?… Sau, cel puțin așa, ne-ar fi plăcut nouă să credem?!… Că au acest răspuns, nu altul!… Și ne-am fi complăcut în această umilință absurdă și niciodată nu i-am mai fi întrebat cum stau, de fapt, lucrurile?… De ce se poartă așa cu noi, după toate câte am făcut și facem pentru ei?… Nu i-am fi întrebat, nu care cumva să ne zică verde-n-față ceea ce, nu doar intuim, ci știm, pe fapte deja, cu toții!… Nu doar că ne sfidează, dar nici nu încetează a ne tot lua peste picior… Și numai mâine-poimâine să nu ne trezim că au și „arm’ la picior”, bizar, cum altfel?!, poate chiar dintre cele transportate pe la noi pentru a-și apăra ei „țara”… Iar liderii ucrainieni fac toate acestea pentru că au văzut și ei cât de vânduți sunt guvernanții noștri… Că au în sânge atâta aplecare înspre a fi corupți că nici nu e nevoie să scoți prea mult din buzunar (pentru a demonstra „că oricine poate fi corupt, totul depinde de la cât”)… Și dacă îi și ții sub presiune, îți dau guvernanții ăștia orice… Nu doar din puținul românilor, nu numai țara cu totul chiar, ci, vorba lui Talleyrand, și mamele și le-ar vinde… Noroc că nu le cumpără nimeni (dixit!)…

Dar, chiar așa: ce vrea să însemne mizeria afișată la Odessa?… „Basarabia este Ucraina”… Pentru că e clar că nu este vorba despre un „mee too” după modelul extins, adaptat, a lui „Je suis… și eu ceva”!… Acolo nu este vorba despre faptul că, fiindu-le alături, și nu doar „țară lângă țară”, ci de-a dreptul continent lângă continent, am fi cu toții Ucraina!… Acolo este un mesaj provocator… În cel mai fericit caz, ironic și provocator… Pentru că, dacă guvernanții ar mai fi ținut măcar cât un nasture de veston la țara asta, ar fi trebuit să-i întrebe ei pe cei de la Kiev dacă nu este chiar o „declarație”?… Că poate nu rușii or să încalece Moldova fraților noștri, ci Ucraina… Și nu din poziția de „cal troian”, ci pentru sine, pentru sine ca slavă…

Ai noștri nu pun însă întrebări altora… Nici măcar în numele fraților noștri… Deși ar fi trebuit să-i chestioneze pe oficialii Kievului cum de au timp, cu țara în război și sărăcie (poate și foamete, deși, de ar fi așa, nu ar exporta tot ceea ce, vorba chinezilor, se poate mânca, nu?!), cum de au vreme, așadar, să „flendure” cu bățul (tot mai puțin de posibil mareșal, nici măcar într-o blasfemie de sitcom al lui jale ăsta de Zelensky), prin gardul de graniță al altora?!… Și cum de are timp parlamentul ucrainean de demersuri pentru a impune românilor din Ucraina așa-zisa „limbă moldovenească”, ba, chiar și programe „școlar-educaționale” în care grija principală este să elimine tot ceea ce mai este românesc?!… După modelul îndepărtării bannerului hrisov în limba română, de înființare a orașului Cernăuți de către domnitorul Alexandru cel Bun, dat jos întru’ slava și pupatul în dos de UE, pe chirilice…

Iar noi, noi cât va trebui să mai suportăm aceste batjocuri?… Până ne vor colmata canalele?… Până ne vor sufoca porturile?… Până ne vor fi acaparat rutele și piețele de export pe care le dăm, nu cu slavă, ci în sclavie?… Și bine că nu mai avem o flotă maritimă „pe val”, nu?!… Că ajungeau vapoarele noastre barje pentru comerțul lor!… Noi plăteam dările, de la combustibili la taxele portuare, ia ei își luau prada „de război”… Și poate deveneam chiar noi o „pradă”; noi în războiul altora… Că, numai mâine-poimâine, pentru că le-am ținut isonul, vom deveni poate chiar noi parte a unor despăgubiri… Pentru a fi lăsați în pace de fratele lor cel mare… Care, chiar de îi însângerează acum, tot frate le rămâne…

Și ca să nu rămână încruntați de apa rece azvârlită în față, să le aducem aminte că, multă vreme înainte de a începe războiul, când ne rugam de ei pe toate canalele, culturale, ministeriale, prezidențiale și diplomatice (pentru că, deh!, era ceva mai multă diplomație atunci, nu atâta „vagabonțeală” ca azi, asta, urechist-aiuristică) pentru a recunoaște „inexistența limbii moldovenești”, ca limbă vorbită de comunitățile române din Ucraina, ei ni se scuzau, pe la colțuri, că nu pot să-i spună, prin lege, ca fiind grai românesc, că stau rușii cu ochii pe ei… Dar uite că acum stau aia cu tunurile pe ei!… Or, ucrainienii ce fac?… Au timp să legifereze impunerea presupusei „limbi moldovenești”? Taie și din orele elevilor români?… Păi, ce-i asta?!… Că doar nesimțire și impertinență nu mai e de mult…