Parlamentul, între păianjen şi stea de mare

I-am scris preşedintelui Johannis, sugerându-i să întreprindă demersurile necesare, pentru a se posta, atât la intrarea în Camera Deputaţilor cât şi la Senat, crezul lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluţiei de la 1821: ”Pentru binele norodului meu, am îmbrăcat cămaşa morţii”.

Se ştie că toţi cei care au luat conducerea poporului asuprit, în vremuri de restrişte, erau conştienţi că vor muri în scurt timp, ca pedeapsă pentru îndrăzneala lor de a lupta pentru drepturile celor oprimaţi. Din nefericire, astăzi, când totul este luat în derâdere, puţini s-ar mai încumeta la asemenea donquijotisme, cu miză patriotică.

Revenind la mesajul trimis, am solicitat ca înscrisul respectiv să fie alcătuit din caractere gotice, negre şi în relief şi să fie postat la înălţimea ochilor, astfel încât să nu poţi intra în Camera Deputaţilor sau în Senat, fără să-l remarci. Am sperat că poate, doar aşa, unele conştiinţe se vor trezi.

În aceeaşi ordine de idei, de curând a apărut la noi cartea autorilor Ori Brafman şi Rod A. Beckstrom, intitulată „Steaua de mare şi păianjenul”, având ca subtitlu „Puterea de neoprit a organizaţiilor fără lider”.

Prin prisma acestei extraordinare lucrări, consider că preşedintele Johannis, în cadrul  consultărilor avute, cu reprezntanţii partidelor politice,  a greşit, considerând Parlamentul ca fiind un păianjen.

Conform acestei lucrări, cei mai mulţi dintre noi ştim că păianjenul este o creatură cu opt picioare, legate de un corp central. Cu o lupă, putem vedea că păianjenul are, de asemenea, un cap mic şi opt ochi. Întrucât capul controlează mişcările păianjenului, dacă acesta este tăiat, păianjenul moare. Poate că ar reuşi să trăiască fără un picior sau două şi poate ar suporta să piardă câţiva ochi, dar nu există nicio îndoială că nu ar putea supravieţui fără cap.

Consider că preşedintele a dat, de fapt, în Parlament, peste o stea de mare.

La o primă vedere, steaua de mare seamănă cu păianjenul. La fel ca acesta, ea pare să aibă mai multe picioare legate de un corp central. Dar aici se termină asemănările, pentru că steaua de mare este un organism descentralizat. La un păianjen, ceea ce vezi, este în mare parte ceea ce este. Trupul e trup, capul e cap iar piciorul picior.
 
Stelele de mare însă, sunt foarte diferite. Steaua de mare nu are cap. Nici măcar corpul ei nu este cel care deţine controlul. De fapt, principalele organe se multiplică prin intermediul fiecărui braţ. Dacă tai o stea de mare în jumătate, vei avea o deosebită surpriză: nu numai că nu va muri, dar în curând te vei trezi cu două stele de mare.

Ele au o incredibilă capacitate de regenerare: dacă le tai un braţ, în cele mai multe cazuri creşte altul la loc. Iar unele specii, cum e Linckia, se pot regenera dintr-o singură bucată de braţ. Poţi tăia o Linckia într-o mulţime de bucăţi şi fiecare se va regenera într-o nouă stea de mare. Această capacitate nemaipomenită, se datorează faptului că steaua de mare este o reţea neuronală, mai exact o reţea de celule. În loc să aibă cap, asemenea păianjenului, steaua de mare funcţionează ca o reţea descentralizată; nu există, în structura ei, un centru de comandă.

Trăind într-o lume a păianjenilor, presupun că preşedintelui îi este greu să înţeleagă steaua de mare, cu atât mai puţin să-i aprecieze potenţialul. Poate că ar avea nevoie de un context diferit, pentru a o putea înţelege şi eventual a contracara puterea ei ocultă.