Metafizica inimii!

De Virgil Andronescu 12 August 2011, 00:27 Editorial
Avem nevoie de iubire si credinta noi românii pentru a ne vindeca de cele ce ni se întâmpla. Atunci când un suflet iubeste alt suflet, nelinistile interioare zdruncina si dor, viata devine o agonie în momentul în care celalalt zdrobeste dragostea daruita cu si din toata fiinta.

Atunci când inima se chinuie încercînd razbata dincolo de prejudecatile celuilalt, cazi în disperare si doresti sa fugi cât mai departe de cel ce te-a batjocorit. Sufletul ti-a  fost sfartecat si aruncat la cainii uitarii. Într-o viata de om, om cu credinta în Dumnezeu, suntem siguri ca daruind vei primi, poate înzecit, tandretea pe care ai oferit-o. Iubesti dar nu afli în întregime sentimentele celuilalt, prejudecatile sale sunt mai puternice si înving întotdeauna. Nestiinta a ceeea ce vrei de la viata, chiar de ai un suflet minunat, te face sa arunci la cosul de gunoi al trecutului ceea ce ai mai de pret lânga tine.

Metafizica durerii provoaca spasme trairilor scotând în fata superficialitati nebanuite, tipi si urli de durere fara a-i pasa persoanei iubite de  jarul pus cu buna stiinta acolo unde nu îi e locul. Totul se petrece cu viteza luminii, totul duhneste a nepasare si a insensibilitate rau voitoare. Atunci e ca si cum ai încerca salvrea proprie de la un înec iminent, fara ca tu sa stii a înnota. Altcineva decide pentru tine, sensul si valoarea ta devin nule si începi sa nu mai crezi în nimeni si în nimic.
Credinta în El nu te-a mai putut ajuta cu nimic, fatalitatea e coordonatoarea de drept a destinului tau. Desertaciuni te inunda, te învaluie regretul ca nu trebuia donat sufletul. Ajungi o crenguta lovita de vânturi si ploi, îti e strivita personalitatea si ti pofta de viata. Bunul Dumnezeu e în inima ta si degeaba, doarme sau ce face? Înca o experienta fatidica, dupa cautari de o viata, iubirea nu se mai cauta în vremurile contemporane! Acum se vinde! Viata se traieste aici si nu acolo! Iubirea întru Domnul Cristos se traieste în doi, dincolo e neantul si groapa unde vei putrezi. Mântuirea vine din sufletele noastre si harul primit trebuie împartasit celui de lânga tine, când vom întelege ca Dumnezeu ne-a lasat oameni si nu sfinti atunci vom lasa deoparte prejudecatile fata de cel care ne iubeste cu sinceritate si pasiune. Nu e un pacat a iubi cu toata fiinta ta, nu-i un pacat a-ti darui sufletul pe tava celuilalt, pacat e pentru cel striveste sentimente si trairi calcând pe cadavrul omului de lânga tine.

Sa ne iubim oameni buni! Demiurgul ne vegheaza iar noi oamenii trebuie doar  sa credem sa traim iubindu-ne. Optuzitatea vederilor noastre ne împiedica sa patrundem profunzimile celuilalt, ne îndurereaza sufletul distrugându-ne! Introspectia e necesara si eficienta numai daca vrem sa privim cu atentie viscerele. Sângele ne arde pâna la epuizare, de lipsa celuilalt, timpul bate în retragere si totul e deja pieire. Aratându-ti  inima, a o aseza la locul ei în trupul celuilalt, nu reprezinta un pacat. Cum poti sa nu fii un crestin adevarat atâta timp cât te daruiesti, atâta timp cât îi vrei fericirea, atâta timp cât nimanui nu ai comis vreun rau câtusi de mic?

Cu sufletul ciuruit si cu aripile taiate fara a avea macar cea mai mica vina îmi pare ca vine de la un strain si nu de la cel caruia te-ai daruit în întregime. Tratamente nu am auzit sa existe contra durerilor metafizice ale inimii. Traim o era plina de confuzii si contradictii, traim într-o lume de lumi paralele, existam pe planeta asta ca oameni ai lui Dumnezeu si întreaga frumusete a vietii ne sta la dispozitie întru trairea pe deplin crestina, fara prejudecata ca cel pe care îl stii de o viata nu e crestin chiar daca traiul sau lânga si cu tine a fost unul în legea lui Dumnezeu. Orizonturi taiate, teluri distruse, un om abandonat si atât!

Nimic mai mult numai de dragul unei superioritati inventate sau de grija exclusiva a unor straini sau nu. A suferi de ipocrizie si de fuire oarba, a invidia sau a lovi fara motiv, a abandona sufletul ce ti s-a întins la picioare, astea sunt marile pacate de care trebuie sa fugi atunci cand le gasesti la celalalt. Când bunatatea nu mai are nicio cautare deja suntem pierduti! Se zice ca cei ce sufera fara a fi vinovati vor fi primii mântuiti. Probabil... Traim într-o lume unde valorile s-au inversat, o lume în care sentimentele sunt ceva abstract, traim într-o tara în care oamenii au uitat sa se mai iubeasca sincer. Nimeni nu mai iubeste pe nimeni, toti traim hranindu-ne doar cu palpabilul, nimeni nu-si mai deschide inima pentru nimeni. Dragostea pentru oameni e complementara si necesara celei de Dumnezeu!El ne iubeste pe toti si neconditionat.

 

Autor Virgil Andronescu 12 August 2011, 00:27 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

decathlon.ro

Publicitate