Interacțiunea cu statul

A trebuit zilele acestea să alerg pe la diverse instituții locale să obțin o serie de documente. Ei bine parcă m-am întors într-un ceaușism uitat în timp. Unii doreau să le spun eu numerele lor interne să știu eu unde să caute deși ei gestionează o bază de date care chipurile este europeană și de unde luăm lumină. La alții am stat la o coadă la fel de comunistă ca mentalitățile din instituție. Singurul operator care avea de-a face cu publicul se mișca destul de repede dar copleșit de valul din afara biroului gâfâia din greu. Loc lângă el era destul de mult să mai fie încă un coleg dar birocrația nu prevedea două posturi. Astfel că noi, restul, făceam de strajă respertivei uși cu orele.

În altă parte pentru o taxă a trebuit să trec pe la două ghisee. Ei nu au descoperit încă noțiunea de ghișeu unic și nici ideea de a declara numele și a face plata într-un singur loc. De, două posturi prost plătite sunt mai interesante de a fi speculate politic decât unul bine plătit și cu funcționar demn de locul lui de muncă și mândru de face parte dintr-o elită administrativă a unei țări europene.

Printre picături a trebuit să fac și un slalom să găsesc un loc de parcare în centrul vechi unde acest lucru a devenit de-a dreptul o utopie. După ce că avem străduțe nici primăria nu gândește de a face parcări că doar mașinile ce stau pe stradă nu sunt ale primarului...nu? Nu mai vorbesc de canalizările care nu sunt la nivelul șoselelor, de gropile care au devenit cratere și de șatrele de câini care te iau în primire prin centru.

Astea sunt deja marca Brăilei!