Despre salariul minim

Periodic, apar în mass-media discuții despre salariul minim, în care, din păcate, auzi, doar o singură parte. Discuțiile s-au întețit, mai ales în urma programului PSD de creștere accelerată a salariului minim. Este interesant cum în discuție intervine exclusiv o singură parte, cea contra, nici măcar PSD neavând vreun rol în dezbatere, ei doar mulțumindu-se să bifeze o promisiune electorală.

În principiu, argumentele contra pot fi rezumate la două idei și o pseudo-constatare statistică:

1) Nu trebuie ca statul să intervină pe piața muncii, aceasta reglementându-se singură pe baza legii cererii și ofertei.

2) Creșterea salariului minim trebuie corelată cu productivitatea și cum angajații români sunt puturoși, să zică bine-mersi că au unde munci.

3) Pseudo-constatarea statistică: atunci când crește salariul minim, crește șomajul.

Primul argument este și cel mai ușor de demontat. Piața muncii de la noi nu este una liberă, ci una profund dezechilibrată, în care drepturile angajaților nu sunt respectate decât facultativ. Majoritatea celor care lucrează în corporații pot face direct comparația cu colegii lor din alte țări, acolo unde orarul de lucru este respectat la minut și ziua de muncă durează fix 8 ore, comparativ cu o medie de 10 cât este în România.

Pe lângă asta, Consiliul Concurenței anchetează doar înțelegerile între comercianți privind prețul produselor, nu și nivelul salariului. Așa că, dacă mai ai șanse să găsești un kilogram de făină sub 2-3 lei cât e prin supermarketuri, nu vei găsi niciodată un post de casier plătit cu mai mult de 1000 lei (= eventual bonuri de masă).

Chiar și în țările unde legislația apără mai bine angajații (în teorie, nici în România lucrurile nu stau rău, existând o legislație relativ asemănătoare la nivel european, însă tradițional noi stăm prost la partea de aplicare a legii), piața muncii este dominată de angajatori, nu de angajați, astfel că intervenția statului în stabilirea unui prag minim de plată este corectă.

Al doilea argument este și mai stupid. Productivitatea nu este un atribut al angajatului, ci al managementului, iar casiera de la Cora Alexandriei în mod sigur scanează mai multe produse, cam cu aceeași valoare ca la Cora din 40 Rue La Boétie, 75008 Paris, dar primește de 5 ori mai puțini bani. Și exemple similare se pot găsi. Acest argument este dezvoltat mai bine de Cristian Socol, care demonstrează cu cifre o idee enunțată de mine empiric.

Al treilea argument este o pseudo-constatare statistică: atunci când crește salariul minim, crește șomajul fiindcă angajatorii vor încerca să-și optimizeze costurile. Dacă aici, din punct de vedere al evidenței, argumentul este corect, în realitate, este foarte ușor de demonstrat că este eronat, fiindcă nu vede pădurea din cauza copacilor. Adică, este adevărat că o parte dintre angajați vor fi concediați ca urmare a creșterilor salariale, dar la fel de adevărat este că, în absența unui salariu minim care să asigure un nivel de viață decent, angajații vor renunța să muncească. Avem peste 3 milioane de români plecați în străinătate pentru că, și dacă ar munci în România, salariile nu le oferă condiții decente de viață. De ce să stea cineva casieră la Cora, când, făcând același lucru în Franța câștigă de 5 ori mai mult? Acest fenomen al ieșirii voluntare de pe piața muncii este vizibil peste tot în lume. În țările „bogate”, muncile necalificate și prost plătite le fac imigranții. De ce nu le fac „băștinașii”? De ce peste cinci milioane de spanioli preferă să stea în șomaj, în condițiile în care acolo lucrează peste un milion de români? Pentru simplul motiv că salariul minim nu le asigură condiții decente relativ la standardele țării respective. Doar nu or fi toți șomerii spanioli doctori, ingineri, specialiști (de altfel, peste tot în lume, în rândul specialiștilor șomajul este mult mai redus decât în rândul necalificaților) ca să considere sub demnitatea lor să culeagă căpșuni, să presteze pe șantiere sau alte munci „înjositoare”. Dacă s-ar interzice migrația, dintr-o dată statisticile cu privire la efectele salariului minim ar avea alte rezultate. A folosi statistica unui fenomen complex cu multiple cauze cum este șomajul ca argument în favoarea uneia din cauze este greșit, de aceea o consider pseudo-constatare.

Nu vreau să mai discut acum despre cretinătatea – hai să facem atunci salariul minim 5000 de euro, care este o copilărie. Faptul că în condițiile existenței unui salariu minim superior (raportat la alte țări, desigur) există oameni care preferă asistența socială arată mai degrabă că nivelul acestuia este sub optimal, departe de a asigura un echilibru între cerere și ofertă.