Trolul de după perdea
Văd în ultimul timp pe rețelele sociale un tupeu al unor postaci greu de înțeles. Ei fac cum s-ar spune gât, sunt agresivi, au puncte de vedere uneori stupide. Când vezi în contul lor că sunt oameni care au trăit cel mult mediocru, că nu au făcut ceva important în viața lor, te apucă nervii.
De curând, un astfel de trol, ceaușist în gândire și postări, se rățoia la mine că aș fi putinist pentru că am îndrăznit să spun că avem o conducere defazată față de viteza derulării evenimentelor, slab pregătită și care nu corespune momentului.
Același trol era mare fan al ajutorării Ucrainei. Desigur că trolul nu a făcut din banii lui aproape o mie de kilometri ca mine, nu a găsit cazare pentru 12 ucrainieni pe la prieteni, nu i-a hrănit pe oamenii ăia, nu s-a interesat de situația lor. Nu! Trolul mă înjura de după perdelele apartamentului lui, unde între două pensii, se tot holbează la televizor fără a înțelege nimic. Trolul este expert în Ucraina deși nu a fost în viața lui acolo, nu știe rusa sau ucrainiana dar, știe el, că a văzut la unele televiziuni partea lui de realitate. Când îi spui din experiența ta de 12 ani în Ucraina ce ai văzut, cum este societatea, sare că ești putinist!
Din păcate România are prea mulți astfel de troli în poziții cheie ale statului. Nu mai dau exemple din ratările din primele zile ale valului de refugiați unde la Siret nu erau decât ăștia ca mine, voluntarii. Oamenii statului urmăreau cu îngrijorare evenimentele din birourile lor bine încălzite, cu salariile lor nesimțit de mari și comentând stupid în social media.
Trolul de după perdea, ar trebui să lase holbatul la televizor și să facă ceva util societății, pentru că nu sunt decât idioții utili pentru unii în acest război informațional care se duce aici la marginea lumii civilizate din care facem parte.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu