Rămășițe de cenuși a ceea ce va mai fi rămas…

Opriți această nebunie! Această prădare a păcii! Această demență a războiului în război și, mai curând decât am vrea a crede că s-ar putea petrece, a războaielor în războiul altora… Căci nu va mai fi vorba nici măcar de războiul „lor”… Ci de ale noastre… Ba, poate nu va mai fi vorba nici de acei alții, când praful de pușcă se va întinde peste o întreagă Europă… „Unită”, iată, în și prin lipsa rațiunii celor ce-i conduc destinele… Nu va mai fi vorba de acei alții pentru care s-a pornit totul… De la care s-a pornit totul… De aceea, se impune luarea frâielor carelor de război din mâinile clicii de la Bruxelles… Și din cele ale ordonanțelor ce se cred comandanți în țările ce bat atât de agresiv pasul de front… Pentru că Uniunea Europeană nu a fost creată de acei vrednici „părinți fondatori” pentru a fi afet de tunuri… Și nici dricul colectiv al familiei europene…

Cei ce conduc azi Europa ignoră fundamentul creării Comunități Europene de la începuturi… Nevoia de pace… Și evitarea oricăror conflagrații viitoare. Atunci, la momentul creării CE, războaie numite „viitoare”, dar, iată, mult prea devreme, devenite deja cele „următoare”…

Structura europeană s-a creat în cu totul alt scop decât acela de a fi armata de pretorieni a unor clici, seminții și clici în seminții, ce încearcă să transforme prădarea păcii Europei în gheșefturi de război, a conflictelor mocnite și acum inflamate, în șenile pentru mașinăriile de front. A mașinăriilor de război pentru tranșee de rapt economic… A mașinăriilor ce vor călca trupuri, pământuri, orașe și țări, doar pentru a smulge, cu fiecare cartuș tras, cu fiecare obuz sau rachetă sfărâmând vieți și destine nevinovate, bani…

Din momentul în care Uniunea Europeană și-a schimbat Agenda, fără a întreba națiunile, devenind, din garantul și promotorul păcii anilor ’50, țeava cu flăcări a acestor vremuri, cei ce o conduc trebuiau înlăturați. Or, măcar acum! Înainte de a fi prea târziu! Înainte ca rațiunea să nu mai încapă pe ghintuirile în care se îndeasă poftele de război ale unor scelerați!

Europa trebuie să se întoarcă la diplomație! Politicienii și liderii ei trebuie să vorbească întâi despre pace, despre pacea posibilă, despre ceea ce au făcut pentru a o readuce „acasă”, abia apoi să-și agite tecile de frustrați, neputincioși și impotenți pe post de arme.

Trebuie grabnic înlăturate aceste agresive figuri ce ne duc spre pierire! Pentru ca Europa să redevină familia păcii, nu cea a dezbinării. Pentru a fi casa noastră comună, nu antecamera și poate furnalul morții…

ONU ar trebui să semnaleze acum cruntul adevăr: faptul că pericolul pentru Europa îl constituie chiar Europa… Cea structurată juridic ca „Uniunea Europeană”, dar care nu mai are nici o legătură cu pacea începuturilor… ONU trebuie să vorbească pentru noi, oameni mari, dar atât de mici în a ne impune voința, iar Unicef pentru copiii noștri, cei ce nu mai sunt, iată, protejați de noi, de „cei mari”… Mari doar în orgolii, în frustrări, în imitații și mimetismul războinicului smulgând aripile păcii… Pentru că, de acum, a mai lăsa acești demenți ce ne conduc să strivească pacea pentru întinderile de moarte de care au ei nevoie drept justificare a acțiunilor cu glonțul pe țeavă, nu mai înseamnă doar nepăsare, neimplicare! Nici măcar simplă complicitate! Că, tăcând, prin ei, acționăm și noi, izbind pacea de turelele mașinăriilor de război.

Or, de cât sânge pe mâinile noastre este nevoie pentru a înțelege că aceștia nu mai suntem noi?!…

În fascismul războinic al acelora ce ne conduc, și conduc Europa, liderii de Casa Războiului de la Bruxelles vor transformarea întregii Europe într-o infrastructură pentru mașinile de război. Și cer statelor membre să se implice în noul lor proiect, acela de a se construi drumuri și căi ferate pentru accesibilitatea acestor mașini de război. Și, poate numai mâine, ne vom trezi cu un altfel de „PNRR”, de data aceasta ca plan național de reziliență pentru război, pentru că, printre măsurile pe care Bruxelles-ul le vrea până în 2026, se numără și „adaptarea rețelei rutiere transfrontaliere la trecerea vehiculelor de război”, prin drumuri și tronsoane de cale ferată suplimentare. Un altfel de „PNRR” și „Schengen”, de data aceasta pentru a putea impune „cerințele tehnice necesară trecerii vehiculelor militare dintr-o țară în alta”.

Să ne trezim! Înainte de a fi prea târziu! Acum cât mai putem spune că, în orice limbă s-ar pronunța, războiul este la fel de hidos! Și nu vor fi suficiente nici cele mai acerbe politici „de corectitudine”, pentru a elimina cuvântul din dicționare și vorbire, pentru a ascunde rămășițele a ceea ce va mai fi rămas din noi… Un „noi” al cenușilor fumegând…