România pregătește o revoluție în sistemul de pensii
Ministerul Finanțelor a publicat vineri seara un raport decisiv în cadrul Reformei pensiilor (R8), parte integrantă a Planului Bugetar-Structural pe Termen Mediu 2025 - 2031. Printre principalele inițiative se numără creșterea contribuțiilor la Pilonul II de la 4,75% la 6% până în 2031, digitalizarea sistemului de pensii private, și o nouă metodă de indexare a pensiilor, toate concepute pentru a asigura viabilitatea financiară pe termen lung.
Această reformă răspunde apelului Uniunii Europene de a îmbunătăți echitatea socială și eficiența administrativă, menit să prevină presiunea fiscală creată de pensionările anticipate, în special în rândul beneficiarilor de pensii speciale. În plus, se propune diversificarea investițiilor, asigurând o protecție mai bună împotriva volatilității pieței.
Reforma propune și o nouă regulă de indexare a pensiilor, cu scopul de a evita creșteri nesustenabile și încurajează pensionarea bazată pe principii clare, contribuind astfel la sustenabilitatea fiscală. Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de a adapta sistemul public de pensii la cerințele economice actuale și la așteptările cetățenilor, consolidând echitatea și transparența în distribuirea fondurilor de pensii.
Planul, discutat recent în cadrul Consiliului Național Tripartit, va fi transmis în curând Comisiei Europene pentru aprobat.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu