Candidatul leneș și troglodiții săi

Într-o perioadă în care democrația ar trebui să strălucească mai tare ca niciodată, asistăm la o comedie absurdă a candidaților care, cu un curaj pe cât de palid, pe atât de ironic, refuză să-și înfrunte oponenții în dezbateri. Aceste evenimente ar trebui să fie ocazia perfectă pentru a-și expune viziunea, realizările și, de ce nu, pentru a-și asumă greșelile. Însă, ce fac acești candidați? Se ascund ca niște copii speriați după ușă și își trimit… troglodiții!

Da, ați citit bine. În loc să vină ei la dezbateri, tovarășii lor, cu aplombul de care doar un fanatic înfierbântat poate da dovadă, sunt trimiși să se instaleze pe scenă. Acești „trepăduși”, așa cum le zic eu, sunt cei care își onorează șefii neesențiali cu strigăte patetice și lozinci dezvăluind, aparent, cât de extraordinari sunt acești lideri absenți. Dar, hei! Oricine știe că „ce are de spus un asistent de campanie nu e tocmai aceeași melodie cu rezultatele unui artist pe scenă”.

Imaginați-vă scena: un candidat important, poate chiar un viitor președinte, refuzând să se așeze la masa dezbaterii cu ceilalți candidați, punându-și semnătura pe programul electoral ca și cum ar așeza o piatră funerară asupra propriei lui campanii. De ce ar face asta? Deoarece adevărul este că mulți dintre acești „oameni politici” nu sunt interesați de realitatea alegerilor sau de a-și apăra ideile. Nu, dragi cititori, ei sunt mult mai preocupați de reputația lor și de a păstra iluzia unei autorități pe care nu au dobândit-o printr-o competiție cinstită.

Ne urmăresc cu un zâmbet plin de satisfacție pe fețele lor, știind că, în lipsa unei dezbateri reale, pot lansa zvonuri și informații distorsionate fără a fi contestați. Ce-i drept, întrebat fiind, cu o argumentație de-o rană angelică, de ce nu participă la dezbatere, poate răspunde simplu: „Eu nu mă cobor la nivelul lor”. Ah, ce întorsătură de frază minunată! Cât de ușor e să îți evoluezi comerțul electoral fără să te muți un milimetru din confortul palatului tău.

Dar contemplați-l pe „trepăduș” în mijlocul agitației, încercând să umple haosul cu aplauze, strigăte și vorbe de duh. Nebun în fața grupărilor adversare, dar cât de patetic! Cât de plin de elan trebuie să fii să crezi că, prin simpla gargară a unor cuvinte frumoase, poți construi o adevărată campanie electorală. Oare nu realizează că, în realitate, ei sunt doar umbrele stăpânilor lor? Văzându-i, îți vine să te întrebi: oare chiar așa ne educăm viitorul?

Desigur, adevărata problemă nu este doar ineficiența actualilor candidați, ci și a unui sistem care le permite acest comportament. Este o rușine că, în loc să discutăm despre idei, viziuni sau propuneri, ne pierdem în vacarmul strigătelor goale ale purtătorilor de cuvânt, care par mai dornici să își salveze propriile piei decât să vină cu argumente fundamentate.

Haideți să nu lăsăm să ne păcălească aceste ființe care se tem de dezbatere ca un vampir de lumina soarelui. Să nu le oferim voturile noastre, ci mai degrabă, o lecție despre adevărata democrație. Poate, în final, vom reuși să-i facem pe acești candidați leneși să își asume responsabilitatea necesară în fața publicului - și nu în spatele unui troglodit urlător.