Destine paralele
De Cristian Banu
Acum, că se apropie finalul carierei sale (știu, eu îi cânt de câțiva ani prohodul), m-a izbit cât de mult seamănă destinul lui Traian Băsescu cu cel al lui Nicolae Ceaușescu.
1.Amândoi au venit la putere pe un val de entuziasm. Ceaușescu, în 1965, avea un val de susținere populară reală pe care nu l-a avut nimeni și sunt mari șanse să nu-l mai aibă nimeni. La fel Traian Băsescu în 2004.
2.Amândoi au sfârșit urâți de populație. Sunt curios dacă peste 20 de ani ani Traian Băsescu va fi regretat așa cum este Ceaușescu.
3.Amândoi au avut susținerea intelectualității. În amândoi, mulți intelectuali și-au pus iluziile. O vreme, le-au întreținut și le-au cântat în strună. În prima echipă de consilieri ai lui Traian Băsescu erau un Andrei Pleșu, Renate Weber. În guvernele de început ale lui Ceaușescu erau intelectuali deosebiți, precum Mircea Malița, una dintre cele mai sclipitoare minți pe care le-a dat România, Ștefan Andrei, Octavian Paler (fost director al TVR și al României libere. Alături de Traian Băsescu au fost Pleșu, Liiceanu, Cărtărescu…
4.Amândoi au demarat reforme care s-au terminat prost (sau nici nu s-au mai terminat). Ceaușescu a început destalinizarea și a introdus o oarecare liberalizare culturală și economică (în perioada 65-81 în România s-a trăit relativ confortabil și clasa mijlocie s-a aflat în expansiune puternică), a avut o politică de dezvoltare economică relativ coerentă (dar greșită, economic, în partea a doua). Traian Băsescu a introdus cota unică și astfel veniturile populației au crescut, a liberalizat Justiția (în opinia mea, ceea ce a dus la eliberarea Justiției de sub control a fost mai degrabă desființarea serviciului secret al MJ (SIPA) care supraveghea magistrații (cel mai probabil, ca vechea securitate, vezi mai jos), deci ar fi meritul Monicăi Macovei. Eliberați de spectru șantajului, magistrații au început să nu mai răspundă la comenzi (deși calcule de oportunitate se mai fac, în continuare).
5.Amândoi au greșit în criza economică. În plină criză a petrolului (sf. anilor ’70), Ceaușescu continua investițiile în petrochimie și capacități de rafinare (niciodată folosite la maxim). În criza din 2008, Traian Băsescu majorează taxele, reduce salariile și face un împrumut la FMI pentru a salva băncile străine, lovind năprasnic economia în cel mai vulnerabil moment.
6.Amândoi au sfârșit înrobiți de serviciile secrete, singurele în care mai aveau încredere la final. Și unul, și celălalt au pus în fruntea acestora politruci de încredere și le-au consolidat inutil puterea. Vedeți vreo diferență între Postelnicu (pentru cei care-și mai aduc aminte personajul) și Meleșcanu/MRU/Claudiu Săftoiu/Maior? Legat de acest aspect, în ultimii ani au tot apărut jurnale ale celor urmăriți de securitatea, întocmite pe baza datelor din dosarele proprii. Ceea ce te uimește acolo este câte resurse se puteau folosi pentru aspecte triviale: cine cu cine se culcă, cine cu cine se întâlnește. Nimic care să constituie o amenințare la adresa statului, ci doar „utilități”, în cadrul uni eventual șantaj. Observăm că și azi ascultatul telefoanelor este îndeletnicirea de bază a serviciilor secrete.
7.Amândoi au încercat să se impună ca lideri externi. Ceaușescu a reușit, parțial, având un rol important în medierea în Orientul Mijlociu (oricât încearcă unii acum să-l minimizeze). Traian Băsescu nu a reușit, deși la un moment dat avea idei interesante (probabil ideile lui Pleșu).
Poza e de aici. Nu merită vizita.
Autor Cristian Banu
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu