Activ și reactiv în România de azi
Sunt puțini români activi, în sensul bun al cuvântului. Adică să aibă o idee, să facă ceva, să încerce să schimbe lucrurile pe care le consideră rele sau care nu ii convin. Schimbarea face parte din noi și trăim într-o lume în plină schimbare.
Din păcate tot mai mulți români sunt reactivi. Adică nu creează ceva însă comentează, încearcă să își însușească acel ceva ce alții au creat, au muncit, au avut idei. Ei nu sunt în stare să gândească astfel de lucruri dar ignoranța și invidia îi fac reactivi. Au doar reacții la ceea ce se întâmplă în lumea din jurul lor fără a fi ei cei care schimbă lucrurile. Astfel de persoane sunt cele mai toxice.
Îmi doresc să trăiesc într-o Românie activă dar din ce în ce mai mult trăiesc doar într-o Românie reactivă în care mă regăsesc din ce în ce mai puțin.
O societate care va fi compusă doar din persoane reactive nu va mai fi o societate funcțională, va fi o societate fără cârmă, fără direcție. Spre asta pare că ne îndreptăm.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu