Termenul pentru depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2012
Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila reaminteşte contribuabililor că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.427/27.06.2012 a fost publicat Ordinul nr. 879/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2012 a operatorilor economici.
Prezentarea şi modul de completare a raportărilor contabile la 30 iunie 2012
Entităţile întocmesc şi depun la organele fiscale competente raportări contabile la 30 iunie 2012, care cuprind următoarele formulare:
a) Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10);
b) Contul de profit şi pierdere (cod 20);
c) Date informative (cod 30).
Raportările contabile la 30 iunie 2012 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora.
Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit raportările contabile se completează astfel:
- directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit legii;
- persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie se înţelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Raportările contabile la 30 iunie 2012 se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.
Formatul electronic al raportărilor contabile la 30 iunie 2012, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de M.F.P. Acesta este pus la dispoziţia contribuabililor în mod gratuit de către unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe portalul M.F.P., de la adresa www.mfinante.ro.
Operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2012, cei care în tot semestrul I 2012 s-au aflat în inactivitate temporară, cei înfiinţaţi în cursul anului 2012, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, NU întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2012.Termenul pentru depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2012. Raportările contabile la 30 iunie 2012 se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu la data de 16 august 2012.
Nedepunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2012 în condiţiile prevăzute de acest ordin se sancţionează conform prevederilor art.42 din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Completarea raportărilor contabile la 30 iunie 2012 de către entităţi se efectuează folosindu-se Planul de conturi general prevăzut la cap. IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu