Preţul gazelor se va majora din 2013

De AGERPRES 06 Mai 2012, 16:24 Economie
Preţul gazelor nu se va majora în acest an, ci din 2013, însă deocamdată nu s-a stabilit un procent în acest sens, a declarat, sâmbătă, ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, după negocierile avute cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, de la sediul Băncii Naţionale a României.

Anul acesta nu vor fi scumpiri la gaze, dar din 2013 preţul va creşte, dar încă nu s-a stabilit procentul. Urmează ca experţii tehnici şi experţii instituţiilor financiare să stabilească acest lucru - a afirmat Chiţoiu.

Întrebat în ce stadiu se află procesul de privatizare al CupruMin, Daniel Chiţoiu a precizat că întreaga procedura de reevaluare va fi reluată, după ce Ministerul Mediului şi Pădurilor /MMP/ va da avizul specific, în timp ce în cazul Oltchim se poate vorbi despre încheierea procesului de privatizare la finele lunii septembrie 2012.

'Licitaţia CupruMin va fi reluată după ce Ministerul Mediului va da avizul de mediu. În termen de patru luni trebuie să reluăm şi să finalizăm. Reevaluarea de la CupruMin se va face sigur, după ce va primi avizul de la Mediu. Toată procedura de licitaţie se reia de la capăt. Termenul pentru Oltchim este ca, până luna iunie, să aibă management privat şi la sfârşitul lui septembrie privatizare', a explicat ministrul desemnat al Economiei.

Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale continuă, sâmbătă, discuţiile, la Banca Naţională, cu membri ai viitorului Cabinet condus de premierul desemnat, Victor Ponta, şi oficiali ai BNR.

La discuţii participă prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, propus pentru postul de vicepremier şi ministru de Finanţe în Guvernul alcătuit de Victor Ponta, Mariana Câmpeanu, care urmează să preia portofoliul la Ministerul Muncii, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, alături de experţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Discuţiile au ca obiect Memorandumul de politici economice şi Scrisoarea de Intenţie cu Fondul. Principalul subiect abordat în negocierile de sâmbătă se referă la reîntregirea salariilor în sectorul bugetar şi a pensiilor.

Delegaţia FMI este condusă de şeful misiunii pentru România, Jeffrey Franks, alături de care se află viitorul negociator-şef, olandezul Erik de Vrijer, şi reprezentantul rezident al Fondului la Bucureşti, Tonny Libek.

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.

 

Autor AGERPRES 06 Mai 2012, 16:24 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii