Noiembrie 2012: temperare a optimismului în industrie; deteriorare a perspectivei în construcţii

De Redactia 26 Noiembrie 2012, 13:02 Economie
Potrivit rezultatelor sondajului de conjunctură realizat de BNR în luna noiembrie, expectaţiile favorabile ale operatorilor industriali vor cunoaşte o posibilă estompare, în timp ce pentru construcţii se întrevede o înrăutăţire a indicatorilor economici.

Producţia industrială îşi va încetini ritmul lunar de creştere, tendinţă relevată atât de seria brută a soldurilor conjuncturale1, cât şi de cea ajustată în funcţie de sezonalitate şi de numărul de zile lucrătoare (în ambele cazuri soldul conjunctural s-a redus de aproape 3 ori, dar a rămas pozitiv: 14 la sută, respectiv 10 la sută).

O atenuare a vitezei de creştere (vizibilă pe ambele serii) este anticipată şi în cazul portofoliului total al comenzilor adresate companiilor industriale, tendinţa fiind atribuită, în principal, componentei externe a cererii. Expectaţiile companiilor de construcţii s-au deteriorat, atât în privinţa producţiei, cât şi a comenzilor, perspectiva fiind determinată în esenţă de înrăutăţirea condiţiilor climaterice – soldul conjunctural neajustat aferent producţiei şi-a inversat semnul (-26 la sută), în timp ce seria ajustată indică o cvasistagnare a activităţii (+4 la sută).

Stocurile de produse finite industriale vor înregistra o restrângere uşoară, în condiţiile în care soldul conjunctural a devenit negativ (-9 la sută pe ambele serii), dar ponderea respondenţilor care anticipează stabilitatea stocurilor se menţine semnificativă (73 la sută). În construcţii, indicatorul nu va marca modificări, în acest sens pronunţându-se 81 la sută din numărul total al respondenţilor (sold conjunctural: -1 la sută). Stocurile de materii prime se vor situa în limite normale în industrie, dar pentru construcţii se estimează din nou cote uşor deficitare.

Participanţii la sondajul de conjunctură continuă să invoce efectul limitativ imprimat de cererea deficitară asupra activităţii celor două sectoare economice, ponderea opiniilor de acest tip fiind de circa 37 la sută în industrie şi respectiv 53 la sută în construcţii. Blocajul financiar îşi va menţine influenţa nefavorabilă în construcţii (în opinia a 38 la sută din numărul total al respondenţilor) şi, în măsură mai mică, în industrie (în proporţie de 12 la sută).

Influenţe negative de amplitudine relativ scăzută vor exercita ratele înalte ale dobânzilor bancare şi evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale. În luna noiembrie, operatorii din cele două sectoare economice vor opera noi disponibilizări. Acest proces va fi de intensitate relativ redusă în industrie (sold conjunctural moderat negativ: -10 la
sută), dar în continuare accentuată în construcţii (-45 la sută). La aceeaşi concluzie se ajunge şi în urma ajustării seriei soldurilor conjuncturale.

Aproximativ 88 la sută din numărul total al respondenţilor din industrie şi construcţii nu vor efectua modificări ale preţurilor de producţie. Totuşi, menţinerea soldurilor conjuncturale pe un palier moderat pozitiv (5, respectiv 7 la sută) indică posibilitatea creşterii marginale a acestui indicator la nivelul celor două sectoare. Traiectorii similare sunt relevate şi de seriile ajustate.

În industrie, acumulările de capital vor scădea în intensitate, date fiind înjumătăţirea soldului conjunctural (+10 la sută) şi majorarea până la 66 la sută a ponderii respondenţilor care anticipează stagnarea indicatorului. În construcţii, traiectoria investiţiilor îşi va accentua panta descrescătoare (soldul conjunctural negativ s-a deteriorat de 5 ori, până la -35 la sută).

Spre deosebire de intervalul precedent, în industrie nu se mai întrevede o îmbunătăţire a performanţei economice, nefiind exclusă nici o deteriorare marginală, sugerată de coborârea uşor sub zero a soldului conjunctural (de la +16 la -4 la sută). În construcţii indicatorul îşi va accentua panta descendentă (dublare a soldului conjunctural negativ, până la -23 la sută).

 

Autor Redactia 26 Noiembrie 2012, 13:02 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii