Modificări ale legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

De Redactia 01 Aprilie 2013, 13:52 Economie
Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.146/19.03.2013 a fost publicată Legea nr.50/2013 privind modificarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, ale cărei prevederi le prezentăm în continuare:

Potrivit noilor reglementări, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu bună intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse,în termenul înscris în documentele de control.

De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificării financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.

Totodată, împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani.

Se consideră infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prevăzute la art.9 alin.(1) din Legea nr.241/2005, respectiv:

- ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
- omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
- evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
- alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, membrii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor.
- executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor.
- sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin edeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
- substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor, ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală şi ale Codului de Procedură Penală.

Dacă prin faptele prevăzute la art.9 alin.(1) din Legea nr.241/2005 s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

În cazul producerii unui prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

 

Autor Redactia 01 Aprilie 2013, 13:52 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii