Eurosport preluat de Discovery
Discovery Communications a ajuns la o înţelegere cu compania media franceză TF1 şi va prelua integral Eurosport, crescându-şi astfel participaţia de la 51% la 100% în grupul paneuropean de media sportiv, pentru o sumă de 491 de milioane de euro.
Discovery Communications îşi exercită, astfel, opţiunea de a prelua restul de 49% din acţiunile TF1 Group în grupul Eurosport, potrivit unui comunicat remis Mediafax.
Acest fapt conduce la un control total al Discovery asupra Eurosport, la aproximativ un an de la preluarea pachetului majoritar al acestui grup sportiv (51%), de la TF1.
"Discovery Communications este încântat să îşi extindă şi să aprofundeze investiţiile în Eurosport şi vom continua să consolidăm cel mai nou brand global al nostru prin achiziţia drepturilor de difuzare a unor competiţii sportive relevante la nivel local, fapt care creează valoare pentru fani, advertiseri şi distribuitori", a declarat David Zaslav, preşedinte şi chief executive officer (CEO) al Discovery Communications.
David Zaslav aminteşte totodată că Discovery Communications şi-a început investiţiile în Eurosport în anul 2012, când a anunţat preluarea a 20% din acţiunile grupului sportiv francez. În iunie 2014, Eurosport a finalizat preluarea pachetului majoritar al Eurosport International (51% din acţiuni).












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu