Cate persoane se pensioneaza anual si cum a influentat criza numarul pensionarilor

De Cristian Orgonas 27 Martie 2011, 21:30 Economie
Potrivit datelor transmise de Casa Nationala de Pensii , in anul 2010, numarul persoanelor inscrise la pensie a fost de 307.282, numar similar celui inregistrat in 2009 si 2008, insa cu 30% mai mare decat media anuala inregistrata inainte de criza. Astfel, in ultimii trei ani au iesit la pensie 0,91 milioane persoane, cu 175.099 mai multe decat in perioada 2005-2007.
 
Pentru comparatie, in anul 2001 au iesit la pensie peste 400.000 de persoane, acesta fiind anul de varf al perioadei 2001-2010. CNPAS nu poate oferi date mai vechi de 2001. Criza economica a avut un impact evident asupra pietei muncii, multi romani alegand pensia in locul concedierii. In ultimii 10 ani au iesit la pensie 2,8 milioane persoane, respectiv 280.000 anual.

O alta informatie interesanta este legata de numarul persoanelor iesite la pensie pe motiv de invaliditate. In anul 2001, ponderea invalizilor a fost de 30%, iar in 2002 procentul a urcat la 42,5%. In 2010, pe fondul unui control mai bun al sistemului, ponderea invalizilor in total pensionari a scazut la 20%, evolutie ce arata nivelul fraudei care a avut loc inainte de criza, si in special intre 2001 si 2005.

Altfel, cum s-ar explica faptul ca ponderea pensionarilor invalizi a scazut brusc exact in anul in care guvernul a luat masuri pentru a combate fraudele in acest domeniu? Daca vom considera procentul din 2010 drept unul normal, ar rezulta ca in perioada 2001-2009, aproximativ 300.000 de persoane au iesit la pensie pe motiv de handicap, desi nu aveau dreptul. Poate ca cifra reala este mai mica, insa este evident ca multi romani au fentat sistemul cu ajutorul medicilor.

Tot in ultimii 10 ani, ponderea persoanelor intrate in pensie pentru limita de varsta a fost de doar 42%, ceea ce arata ca mai putin de jumatate dintre pensionari au lucrat pana la varsta legala de pensionare. La sfarsitul anului 2010, numarul pensionarilor a fost de 5,48 milioane, in scadere cu aproape 44.000 de persoane fata de sfarsitul anului 2008, in timp ce numarul salariatilor a scazut la 4,1 milioane, cu 0,7 milioane mai putini decat in urma cu doi ani, astfel incat raportul pensionari/salariati a ajuns la 1,34/1, fata de “doar” 1,15/1 in decembrie 2008.


 

Autor Cristian Orgonas 27 Martie 2011, 21:30 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii