Prima Conferință B Corp din România va avea loc pe 8 octombrie la București

Organizația non-profit Better Business Alliance anunță organizarea primei conferințe dedicate comunității B Corp din România, programată pentru data de 8 octombrie, la The Villa, în București. Evenimentul beneficiază de sprijinul partenerului principal, Danone România, și va reuni lideri din domeniul sustenabilității, antreprenori, reprezentanți ai companiilor certificate B Corp și experți internaționali.
Conferința va oferi participanților oportunitatea de a descoperi cele mai bune practici în responsabilitatea socială și sustenabilitate, prin prezentări, dezbateri și ateliere interactive. În cadrul evenimentului, se vor evidenția experiențele companiilor certificate B Corp din România și din regiune, precum și provocările și beneficiile procesului de certificare.
Recent, comunitatea B Corp din România a înregistrat o creștere semnificativă, odată cu aderarea unor noi companii care integrează valorile sustenabilității în modelele lor de business. Printre acestea se numără Danone România, care a devenit prima companie multinațională certificată B Corp în regiune, în 2024, ca parte a grupului regional Europa Centrală și de Est.
„Această certificare confirmă angajamentul Danone pentru performanță socială și de mediu, conform celor mai riguroase standarde internaționale. Este o recunoaștere a culturii noastre organizaționale orientate spre sustenabilitate și responsabilitate socială”, a declarat Ivan Holub, Sustainability Leader pentru Danone Europa Centrală și de Est.
De asemenea, în acest an, noi companii românești au obținut certificarea B Corp, printre care Promateris, prima companie cu acționariat românesc certificat, și agenția creativă Confident Agency, care a integrat sustenabilitatea în strategia sa de business. Alături de acestea, brandul de modă sustenabilă Ipanomi și distribuitorul de produse bio Natural au devenit recent certificate B Corp, demonstrând angajamentul față de responsabilitate și impact social.
Noi standarde pentru certificarea B Corp în 2026
Pentru a răspunde creșterii interesului și pentru a menține rigorile certificării, B Lab Europe a actualizat în martie 2025 standardele pentru obținerea și recertificarea titlului B Corp, cu aplicabilitate din 2026. În cadrul conferinței, participanții vor putea afla detalii despre aceste modificări și impactul lor asupra companiilor locale.
„Premiera conferinței în România reprezintă un pas important pentru consolidarea ecosistemului de afaceri responsabil din țară și pentru promovarea practicilor sustenabile. Suntem entuziasmați să avem alături experți internaționali care să ne inspire în această călătorie”, a declarat Corina Radu, CEO al Impact Market România și cofondatoare a Better Business Alliance.
Impact social și implicare comunitară
Participarea la eveniment are și o componentă socială: 50% din valoarea fiecărui bilet va fi direcționată către organizația Ateliere Fără Frontiere, pentru susținerea proiectelor de reintegrare pe piața muncii a persoanelor vulnerabile.
Detalii complete despre agendă și procesul de înregistrare vor fi disponibile în curând pe site-ul oficial al Better Business Alliance. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul și rețelele sociale ale evenimentului.
Despre Better Business Alliance
Better Business Alliance este o organizație nonprofit dedicată promovării modelului de business B Corp în România. Inițiată de experți locali și sprijinită de Danone România și B Lab Europe, alianța urmărește crearea unei rețele de companii responsabile și sustenabile, care să contribuie la dezvoltarea unui ecosistem de afaceri etic și impactant.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu