IPP - Ministerul Finantelor Publice sa coordoneze politica nationala în materia controlului financiar preventiv al fondurilor publice

De Redactia 25 Mai 2015, 23:25 Economie

IPP cere Ministerului Finanțelor Publice să își asume coordonarea unei politici naționale coerente în materia controlului financiar preventiv al fondurilor publice, inclusiv al fondurilor europene

”Atât sistemul de control administrativ cât si cel penal funcționează în România, dar prevenția este în continuare prioritară ca să nu mai discutăm doar de condamnări (n.n. în dosare de fraudă cu fonduri europene)”, a declarat Claudiu Dumitrescu, procuror șef în cadrul Direcției Naționale Anticorupție la Seminarul International Sisteme eficiente de control pentru prevenirea fraudei cu fonduri structurale si de investitii în noile state membre, organizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) la Bucuresti, în perioada 13 - 14 mai a.c.

Afirmația Procurorului Șef sintetiza opiniile mai multor reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control (atât administrativ, cât și judiciar) care au admis necesitatea consolidării capacității de prevenție la nivelul întregului sistem de management al fondurilor publice naționale si europene.

Între achizițiile realizate cu bani de la bugetul național și cele cuprinse în proiectele cu finanțare din fonduri europene există diferențe importante de abordare, ceea ce arată că România nu are o politică națională corerentă în materia controlului financiar cu rol preventiv.

Peste 180 de participanți din toată țara reprezentând Autoritățile de Management, Agențiile pentru Dezvoltare Regională, Organismele Intermediare, primăriile municipiilor reședință de județ și consiliile județene, structurile teritoriale ale DNA, Oficiile regionale ale Autorității de Audit, reprezentanți din conducerea Departamentului pentru Lupta Antifraudă, ai Direcției Naționale Anticorupție, ai Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice au participat în zilele de 13 si 14 mai a.c., la Bucuresti, la dezbaterile prilejuite de Seminarul international organizat de IPP si co-finantat de OLAF prin Programul Hercule.

La discutii a fost prezent inclusiv Seful Departamentului de Preventie a Fraudelor, domnul Tamas Ivan Kovacs, (Head of Sector - OLAF) dar si reprezentanți ai structurilor de control anti-fraudă asupra fondurilor europene din Croația și Bulgăria, ambele autorități explicând preocuparea de a dezvolta capacitatea națională pentru identificarea timpurie si prevenirea fraudelor.

IPP consideră, alături de mulți dintre cei implicați în control și investigarea fraudelor, că situația actuală nu se poate îmbunătăți fără consolidarea sistemului de prevenție prin întărirea controlului financiar intern, a controlului financiar preventiv și prin creșterea capacității tuturor instituțiilor care efectuează controale administrative (Autoritatea de Management, organisme intermediare etc.) de a detecta potențialul de fraudă și de a îndruma beneficiarii înspre evitarea acestor situații, concomitent cu identificarea corectă a suspiciunilor de fraudă (și nu să genereze o inflație de situații reclamate ca potențiale fraude care ulterior nu sunt probate corespunzător).

Instituțiile statului trebuie să concure la un sistem care să contribuie la dezvoltarea capacității interne de management performant al fondurilor europene, la absorbția fondurilor europene - dar nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru creșterea investițiilor și implicit a nivelului de trăi din comunitățile din România.

Ținta României ar trebui să fie în continuare aceea de a face toate eforturile - atât la nivelul instituțiilor implicate în management și control de prim nivel asupra fondurilor europene, cât și la nivelul beneficiarilor - de a preveni fraudă, nu de a căuta să raportăm cât mai multe sesizări de fraudă către organele de control penale, respectiv către OLAF.

O serie de aspecte care au generat nereguli în actualul exercițiu financiar au ținut chiar de maniera lipsită de predictibilitate în care au fost concepute regulile de accesare a fondurilor europene (ex: sistemul „primul venit, primul servit” sau numărul foarte mare de instrucțiuni emise de unele dintre Autoritățile de Management). Creșterea transparenței pe tot lanțul, de la selectarea la impletarea proiectelor și atingerea rezultatelor trebuie substanțial îmbuntățită, în prezent, publicul larg fiind alimentat exclusiv cu cifre statistice generale privind gradul de absorbție.

Instituția cea mai potrivită pentru a declanșa discuțiile interministeriale dar și cu societatea civilă privind elaborarea unei strategii de consolidare a controlului financiar preventiv în materia fondurilor europene, cu scopul explicit de a preveni incidența neregulilor și a fraudelor în actualul exercițiu financiar, este chiar Ministerul Finanțelor Publice, consideră Directorul de programe IPP - Elena Tudose. Ca o coincidență, acest minister este sub conducerea fostului șef al fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici.

De aceea IPP cheamă Ministerul Finanțelor Publice să declanșeze un proces de consultare publică pentru realizarea acesteia. Această direcție strategică ar trebui să fie cuprinsă, de asemenea, în cadrul Strategiei Naționale Anticorupție (SNA). Profităm de ocazie să subliniem că SNA nu conține nici măcar o măsură specifică la fraudarea fondurilor europene.

În exercițiul financiar 2007 - 2013 în România s-au aplicat corecții financiare în valoare totală, la finalul anului 2014, de peste 230 milioane de euro, țara noastră ocupând locul al doilea că număr de suspiciuni de fraudă transmise către Comisia Europeană, arată cea mai recentă analiză a IPP disponibilă la http://www.ipp.ro/wp-content/uploads/2015/05/IPP-Prezentare-13-14-mai_Concluzii-preliminare_Conferinta-Internationala-Compatibility-Mode.pdf.

 

Autor Redactia 25 Mai 2015, 23:25 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii