INS | Cifra de afaceri din industrie în luna octombrie 2021
În luna octombrie 2021 cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut față de luna precedentă cu 0,2%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 3,4%.
În perioada 1.I-31.X.2021, comparativ cu perioada 1.I-31.X.2020, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut cu 18,8%.
Octombrie 2021 comparativ cu septembrie 2021
Cifra de afaceri din industrie, în luna octombrie 2021, comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe total cu 0,2%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-1,2%). Industria extractivă a crescut cu 35,9%.
Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de uz curent (-3,7%), industria bunurilor de capital (-3,2%) și industria bunurilor intermediare (-0,9%). Creșteri au înregistrat: industria energetică (+29,9%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,1%).
Octombrie 2021 comparativ cu octombrie 2020
Cifra de afaceri din industrie, în luna octombrie 2021, faţă de luna octombrie 2020, a crescut pe ansamblu cu 3,4%, datorită creșterii înregistrate în industria extractivă (+44,8%) și în industria prelucrătoare (+2,2%).
Pe marile grupe industriale creșteri au înregistrat: industria energetică (+45,8%), industria bunurilor intermediare (+20,0%), industria bunurilor de uz curent (+10,6%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,4%). Industria bunurilor de capital a scăzut cu 20,7%.
Perioada 1.I-31.X.2021 comparativ cu perioada 1.I-31.X.2020
Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I-31.X.2021, comparativ cu perioada 1.I-31.X.2020, a crescut pe ansamblu cu 18,8%, datorită creșterii industriei extractive (+20,9%) și industriei prelucrătoare (+18,7%).
Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor intermediare (+27,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+23,8%), industria bunurilor de capital (+15,0%), industria energetică (+13,7%) și industria bunurilor de uz curent (+11,3%).












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu