Contribuţii sociale datorate de persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, profesii libere
Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila reaminteşte că, potrivit prevederilor O.U.G. nr.125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1.iulie.2012, contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice au trecut în administrarea A.N.A.F.prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene.
Prezentăm în continuare principalele aspecte privind contribuţiile sociale datorate de persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, profesii libere.
Contribuabilii persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, profesii libere datorează:
- contribuţia de asigurări sociale (C.A.S.- 31,3%) şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate (C.A.S.S. – 5,5%), dacă singurul venit realizat este cel din desfăşurarea de activităţi independente
- numai contribuţia de asigurări sociale de sănătate (C.A.S.S. – 5,5%) dacă persoana care realizează venitul este deja asigurată în sistemul public de pensii sau beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii
Baza lunară de calcul pentru C.A.S. este :
- venitul declarat care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (2.117 x 35% = 741 lei) şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig (10.585 lei), pentru activităţi independente impuse pe baza contabilităţii în partidă simplă.
- venitul normat, pentru activităţi independente impuse pe bază de norme de venit.
Declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale se realizează de către contribuabilii menţionaţi mai sus, care se autorizează/înregistrează începând cu 1.iulie.2012, prin depunerea la organul fiscal de domiciliu a unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, formular 600, aprobat prin O.P.A.N.A.F. nr.874/2012.
În baza declaraţiei 600 depusă, organul fiscal emite “Decizia de impunere privind obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”, cod 610, aprobată prin O.P.A.N.A.F. nr.891/2012, în care stabileşte contribuţia socială anual datorată şi termenele de plată.Contribuţia la pensii se plăteşte trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Baza lunară de calcul pentru C.A.S.S.(sănătate) este:
- venitul net, respectiv venitul brut diminuat cu cheltuielile deductibile exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, pentru activităţi independente cu evidenţa în partidă simplă.
- venitul normat, pentru activităţi independente impuse pe bază de normă de venit.
Baza de calcul nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară (700 lei), dacă acesta este singurul venit asupra căruia se calculează contribuţia.
Plata contribuţiilor la sănătate se efectuează anticipat, în cursul anului. Astfel, în baza declaraţiei de venit estimat, formular 220 sau a declaraţiei de venit realizat, formular 200, organul fiscal emite „Decizia de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate”, cod 620, aprobată prin O.P:A.N.A.F. nr.891/2012 în care stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată anticipat şi termenele de plată.
Plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
După încheierea anului fiscal, în baza declaraţiei privind venitul realizat depusă de contribuabili, formular 200, organul fiscal stabileşte obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prin decizia de impunere anuală, regularizând sumele datorate cu titlu de plăţi anticipate.
Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu