CEC Bank va inaugura un birou de Fonduri Europene la Braila
CEC Bank va inaugura, în intervalul 8-18 iunie, Biroul de Fonduri Europene în sucursalele din judeţele Constanţa, Suceava, Botoşani, Brăila, Galaţi şi Tulcea.Prin intermediul Biroului de Fonduri Europene banca va acorda îndrumare, va promova şi va vinde produsele de creditare pentru accesarea fondurilor europene celor care doresc să apeleze la fondurile europene şi au nevoie de cofinanţare. "În perioada imediat următoare, în toate sucursalele CEC Bank din ţară se vor deschide astfel de birouri pentru accesare de fonduri europene".Referindu-se la acest eveniment, preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, a declarat că în anul 2009 CEC Bank a fost una dintre puţinele bănci la care creditul a crescut cu 15%, deşi per total în sistemul bancar s-a înregistrat o scădere de 3,6%. "Pentru 2010, unul din obiectivele noastre majore este finanţarea agriculturii, pentru care dispunem de expertiza necesară inclusiv pentru finanţarea proiectelor susţinute din fonduri europene”, a spus Gheţea.
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile







Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu