APIA: Eliberare adeverinte, Mãsura 215 - bunãstare porcine

De A.Frangu 19 Octombrie 2013, 11:42 Economia Brailei
Agentia de Plăti si Interventie pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat conventii privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine – anul II de angajament, sesiunea I de depunere.

Prin încheierea acestor conventii, APIA emite, la cererea solicitantului, o adeverintă, prin care confirmă:
- că solicitantul a depus în perioada 12 – 30 august 2013 cerere de ajutor pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine, aferentă anului II de angajament, sesiunea I de depunere;
- suma în euro reprezentand 50% din valoarea sprijinului solicitat de Beneficiar prin cerere de plată;
- că solicitantul nu a făcut obiectul unui control la faţa locului în primul an de angajament;
- că solicitantul nu are notificări de neconcordanţe şi/sau neconformităţi emise de către APIA pentru cererea de ajutor depusă în anul I.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită din Plăţile privind bunăstarea animalelor.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.
 
Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.

Menţionăm că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe/acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).
 
Banca are obligaţia să informeze Beneficiarii privind obligaţia acestora de a suporta contravaloarea dobanzilor, diferenţelor de curs valutar, comisioanelor bancare şi de garantare ce decurg din aceste credite.

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea conditiilor în care se vor încheia Conventiile dintre institutiile financiare bancare si nebancare si APIA, în vederea finantării de către acestea a activitătilor curente ale beneficiarilor plătilor derulate prin APIA, banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plătilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăsi ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.
 
Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, banca trebuie să facă dovada că în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor Axei I - Cresterea competitivitătii sectoarelor agricol si forestier, Axei III - Calitatea vietii în zonele rurale si diversificarea economiei rurale si Axei IV Leader din Programul Naţional de Dezvolare Rurală 2007-2013.

 

Autor A.Frangu 19 Octombrie 2013, 11:42 Economia Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii