Nikarom zice ca Laminorul Braila reia productia

De Frimu Ghinea 28 Iulie 2014, 13:17 Economia Brailei
Am primit la redactie un comunicat de presa de la Invest Nikarom SRL. In acesta se precizeaza: 

"Laminorul Brăila reîncepe producția în data de 4 august 2014. Întreprinderea nu a mai avut activitate din decembrie 2012 (când era gestionată de Mechel), a intrat în conservare, iar din cei peste 300 de angajaţi, au fost păstraţi circa 20 pentru a asigura mentenanţa şi paza. 
 
Invest Nikarom, actualul proprietar, a luat decizia repornirii producţiei la o capacitate care să corespundă comenzilor contractate. Astfel, este planificată pentru prima campanie o cantitate totală de 10.000 de tone, jumătate fiind produse din gama lat cu bulb (necesar șantierelor navale), iar jumătate fiind profile ușoare și mijlocii (destinate mai ales industriei constucţiilor). Materia primă, țagla, va fi asigurată din producția curentă a COS Târgoviște.

Pentru reluarea activității sunt angajate 234 de persoane, care vor participa la pornirea și deservirea liniilor de laminare. 128 de persoane execută deja lucrările necesare pentru reparații, revizii și pregătirea instalațiilor.

În funcție de rezultatele obținute după prima etapă de producție, se va decide strategia pentru perioada care urmează. Aceasta depinde în bună măsură și de cererea reală a pieții, mai ales pentru produsele specifice acestei întreprinderi – produse din gama lat cu bulb."

Cu toate ca acesta stire este una buna noi credem ca reluarea productiei are ca scop vanzarea companiei catre alti investitori. 
O fima care produce este o fima mai scumpa ca una care sta. 

 

Autor Frimu Ghinea 28 Iulie 2014, 13:17 Economia Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii