Ministerul Agriculturii | Brăila în topul județelor afectate de secetă

De Comunicat 21 Iulie 2022, 07:12 Economia Brailei

seceta la grau braila

În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate autorităților locale.

Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc - secetă pedologică- este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui).

Facem precizarea că în prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat.

Astfel, potrivit documentelor și comunicărilor transmise de prefecturi, suprafața afectată de factorul de risc - secetă pedologică- la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în județele Brăila, Galați, Ialomița și Teleorman.

Procesul de constatare este în plină desfășurare și la culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui), comisiile sunt în teren pentru a evalua și înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic.

 

Autor Comunicat 21 Iulie 2022, 07:12 Economia Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii