1105 lei salariul mediu net in Braila in octombrie 2011
Câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna octombrie 2011 a fost de 1520 lei, iar cel net de 1105 lei. Comparativ cu luna septembrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a crescut cu 1,8%, iar câştigul salarial mediu nominal net cu 1,5%. La nivel naţional câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna octombrie 2011 a fost de 2008 lei, iar cel net de 1457 lei.
În agricultură, silvicultură şi pescuit, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1408 lei, cu 9,6% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (1558 lei). În industrie şi construcţii, câştigul mediu brut a fost de 1548 lei, cu 20,9% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (1958 lei).
În servicii, câştigul mediu brut a fost de 1506 lei, cu 26,7% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (2055 lei).
Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2011, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum a fost de 100,82 % faţă de luna precedentă, de 101,06 % faţă de decembrie 2010 şi de 108,56 % faţă de luna octombrie 2010.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu