Ziua Recoltei e în fiecare zi

Acum câteva zile, am auzit doi bătrânei întrebându-se dacă Ziua Recoltei se ţinea în ultima duminică din septembrie sau în prima din octombrie. Fiecare cu argumentele lui, încerca să-i demonstreze celuilalt că el avea dreptate.

Pentru câteva momente, dezbaterea pe această temă devenise atât de importantă, încât şi alţi trecători, de aceeaşi vârstă, bineînţeles, s-au angrenat în discuţii despre ceea ce, pe vremea regimului comunist, reprezenta o mare sărbătoare a muncii.

Pentru generaţia de astăzi, Ziua Recoltei nu spune nimic. Când găseşti pe toate drumurile roşii, cartofi, varză, gogonele, morcovi, ardei, usturoi, pătrunjel, despre ce zi a recoltei să vorbim? Când pieţele, marketurile şi magazinele de cartier sunt burduşite cu astfel de produse agricole şi cu cele exotice aduse de la dracu-n praznic, cum să-i facem pe aceşti tineri să înţeleagă că Sărbătoarea Recoltei devenise un super prilej, dacă nu chiar unicul, când ne puteam umple cămara cu provizii de iarnă?

Care provizii?, ar putea să ne întrebe copilul sau nepotul obişnuit să cumpere două roşii, în loc de două kilograme, o sută de grame de cartofi de la toneta din colţ, şi nu un sac cum se întâmpla atunci, fără să stea la coadă şi să se calce în picioare. În mintea lui, obişnuită cu telefoane şi calculatoare de ultimă generaţie, s-ar putea ca astfel de povestiri despre tinereţea părinţilor ori bunicilor să pară fabulaţii scoase din cutia cu amintiri.

Din nefericire, lucrurile au stat întocmai. Camioanele de la cooperativele agricole de producţie, încărcate cu de toate, soseau de cu seara sau noaptea târziu şi lumea se bulucea, chiar dacă nu se vindea nimic până dimineaţa când, trebuia să apară cineva, de la partid. Ţinea un mic discurs, îi felicita pe ţărani, elogia agricultura socialistă şi pe tovarăşul secretar general, şi numai după aceea se coborau obloanele camioanelor şi remorcilor.

Nu ne mai uitam la marfă, ca acu’ când căutăm să fie frunza subţire la varză, ca pentru sarmale, şi nici nu mai făceam mofturi dacă scăpau şi câţiva cartofi tăiaţi de o sapă ţinută în mâini de un nepriceput venit de la oraş să ajute la strânsul recoltei de pe câmp. Oricum, nu se comparau cu cei de la aprozar, plini de noroi şi chiar putreziţi. Ţăranii se uitau distraţi la noi. În aparenţă păreau fericiţi, căci veneau de la ţară, acolo unde se făceau şi roşiile, şi cartofii ori ceapa, dar nu era aşa. Semănau grâul, îl treierau, apoi îl măcinau, dar pâinea şi-o cumpărau tot de la oraş, acolo unde aceasta se vindea pe cartelă muncitorilor...

Aceasta era Ziua Recoltei de care unii îşi amintesc cu nostalgie, iar alţii nici măcar nu au auzit de ea. Data la care se ţinea, nici că mai contează.