Uniţi în cuget şi-n simţiri

1 Decembrie stă să ne bată la uşă. Adică să ne scoată pe toţi din case şi să ne ducă acolo unde, încă, se mai sărbătoreşte Ziua Naţională a României. De la an la an, tot mai mic este fastul acestei sărbători pe care o aşteptam cu nerăbdare în urmă cu 15-20 de ani. Iar acest fapt se datorează nu doar frigului de afară, cât mai ales a atitudinii clasei politice faţă de acest moment plin de istorie şi de trăire naţională.

De ani buni, puterea şi opoziţia nu mai stau în aceeaşi tribună, nu mai ascultă imnul intonat de aceeaşi fanfară şi nici nu mai primesc onorurile aceloraşi militari. Se pregătesc şi unii, şi alţii, dar bucuria nu mai este comună. Ca să parafrazăm o celebră vorbă populară, de pe la noi, fiecare e cu sărbătoarea lui. N-a impus nimeni acest lucru, totul a venit de la sine. Chiar dacă se nimeresc să fie în acelaşi loc, politicienii nu se amestecă între ei, dar nici măcar nu se apropie unii de alţii. Pentru cineva venit din afara hotarelor, ar fi greu de înţeles un astfel de comportament, mai cu seamă că vorbim de o sărbătoare a cărei semnificţii o reprezintă tocmai unirea tuturor românilor.

Scenariul e acelaşi de ani de zile, şi nu am motiv să cred că anul acesta va fi altfel. Unii vor merge la Alba Iulia, iar alţii vor rămâne în Bucureşti. Să nu se împungă, de bună seamă. De la tribuna adunărilor populare, Puterea va rosti acelaşi mesaj prăfuit al lui Emil Boc, cu pensiile şi salariile bugetarilor ce nu vor creşte în prima jumătate a anului, urmat de aplauzele activiştilor, în timp ce Opoziţia va arunca, din toate unghiurile, tirade otrăvite împotriva Puterii. Cât de frumoşi şi de deştepţi sunt unii şi cât de răi sunt alţii. Mai puţin se va vorbi despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie şi mai mult se va bate monedă pe incompetenţa lui Boc, pe consecinţele crizei şi alte chestii punctuale de acest gen.

La sfârşit, se va împărţi fasole cu ciolan şi ţuică sau vin fiert celor ce au avut răbdare să asculte în frig discursurile politicienilor.

Trăiască 1 Decembrie!