Tot înainte, că înainte era mai bine!

Orice om este un amestec de inteligenţă şi prostie. Inteligenţă, pentru că înţelege, până la un anumit nivel, lucrurile şi fenomenele care se petrec în jurul său şi utilizează, cu mai mult sau mai puţin succes, informaţiile în folosul său, al comunităţii şi, uneori, chiar în folosul omenirii. Prostie, pentru că puterea de cuprindere şi înţelegere a lumii de către om este limitată.

La fel putem vorbi şi despre inteligenţa şi prostia colectivă. Despre inteligenţa colectivă se spune că este superioară celei individuale. Aşa o fi. Dar şi prostia colectivă este mult mai mare decât cea individuală, aş spune că este aproape necuprinsă. Şi nu mă refer acum la pupatul colectiv al moaştelor pentru vindecare de boli şi de nenoroc, fenomen care în România a devenit un fel de simbol naţional al prostiei, ci la prostia mondială, care face colectivităţile să acţioneze împotriva spiritului de conservare, să se inflameze şi să-şi dorească violenţa pentru a rezolva conflictele colective prin război. Într-o astfel de atmosferă vocile care apelează la mijloace paşnice, la diplomaţie, la pârghiile economice (eventual, sancţiuni economice) se pierd în noianul de declaraţii războinice.

O aud pe Iulia Timoşenko cum cheamă poporul ucrainean la război! Are stofă de lider, zic unii şi alţii, iar ea chiar crede acest lucru. Liderii occidentali şi liderii ruşi fac şi ei, tot mai des, declaraţii războinice. Mai ales militarii, pentru că scopul vieţii lor este războiul.

Ce a fost corect, ce este greşit, în cazul creării statului Kosovo? Ce este corect, ce este greşit în cazul anexării Crimeii? Nimic nu este corect, nimic nu este greşit. Sunt situaţii care se tot repetă în istorie şi din care omenirea nu învaţă nimic. Prostia colectivă vrea să aducă lucrurile la situaţia în care erau înainte. Dar, unii înţeleg acest „înainte”, ca fiind cel din 2013, alţii ca cel din 1980, alţii la 1917, alţii la vremurile biblice sau la cele din vremea lui Burebista.

Nu mai e ca „înainte”! Suntem acum şi întotdeauna, zic eu, trebuie păşit mai departe de la situaţia existentă. Fără război. Paradoxal, cele mai multe războaie s-au iscat din aşa-zisa nostalgie a omului prost şi a colectivităţii care n-au înţeles în glumă exclamaţia: „Tot înainte! Că înainte era mai bine!”