Români la Viena

La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, cu trupa Teatrului de Vest Reşiţa, am ajuns la Viena. Oraş imperial, cu clădiri impunătoare, în stil baroc şi secession, cu catedrale gotice ascuţite, străpungând cerul, cu parcuri curate. Un oraş liniştit, totuşi, cu oameni grăbiţi, fiecare cu treaba lui urgentă. Ici, colo, câte un vienez pe trotinetă, altul pe bicicletă, altul făcând jogging. Şi mai grăbiţi.

În aceeaşi seară, gazda noastră, patronul şi directorul unui teatru-studio, din apropierea centrului Vienei, ne-a întâmpinat cu deosebită politeţe. Ne-a confirmat şi el că Viena... a fost un oraş liniştit. Nu mai este chiar aşa de liniştit. Ne-a spus că am avut noroc că am ajuns cam cu o oră înainte ca centrul Vienei să fie închis circulaţiei din cauza unui mare miting de protest, organizat de către partidele de stânga. Mitingul a fost organizat împotriva unui bal al unui partid de dreapta, cu parfum naţional-socialist (nazi). Mitingul stângii nu a primit autorizaţie, cu toate acestea au ieşit în stradă aproximativ 10.000 de protestatari. Străzile au fost închise şi împânzite cu 2.500 de poliţişti. În timpul demonstraţiilor s-au folosit petarde, au avut loc ciocniri cu poliţia, demonstranţii au aruncat cu obiecte aprinse (cocktailuri Molotoov?), cu obiecte contondente, un poliţist a fost rănit, au fost sparte vitrine şi câteva zeci de protestatari au fost reţinuţi.

Gazda noastră ne-a repetat că, în general, Viena este un oraş liniştit. Însă, în ultima vreme, partidele de dreapta au început să pună problema străinilor. „Din fericire, nu e vorba despre români. Fobia vienezilor, atât cât este, se manifestă împotriva celor din Orient. Românii sunt OK. Sunt aproximativ 40.000 de români în Viena, sunt integraţi în societate, îşi văd de treaba lor”, ne-a spus gazda. Şi tare mulţumiţi am fost!

Numai că, a doua zi, ieşind pe bulevard, la tradiţionala vizită a românului prin magazine, în faţa unui magazin de legume-fructe, am văzut un cetăţean care aducea a rom şi care stătea în uşă cu un braţ de pliante, de parcă ar fi fost agentul publicitar al magazinului. Auzindu-ne vorbind româneşte, ne-a cerut un euro, fiindcă nu a mai mâncat de ieri. Evident, pe româneşte. L-am neglijat. Am mers mai la vale, pe acelaşi bulevard (Alser Straße), şi la nici o sută de metri, în faţa unui supermagazin, o romancă de vreo 40 de ani străjuia uşa, tot cu pliante sub braţ. Întâmplarea a făcut ca în uşa supermagazinului să ne întâlnim cu un alt coleg din Reşiţa, care era şi el în vizită de lucru prin prăvălii. Am schimbat câteva cuvinte şi romanca ne-a şi abordat, cu aceaşi formulă, că să-i dăm un euro, că n-a mâncat de ieri. Nu i-am dat. Din două motive: nu se-nghesuiau euroii la noi în buzunar şi, al doilea, din principiu nu încurajăm cerşitul, mai ales al oamenilor în putere. Romanca insista, noi, nimic. Până la urmă, unul din colegi a intrat în supermagazin, altul a plecat către hotel, eu am rămas afară. Romanca a abordat o adolescentă, de data aceasta în nemţeşte, să-i dea un euro. Fata zâmbea, parcă stânjenită, parcă speriată, şi-i tot spunea „Nein, nein!”, dar romanca, după ea. Fata a mărit paşii, a scăpat, romanca a revenit în post. M-am dus la ea şi am întrebat-o de unde este. Mi-a zis că din Boteni, de pe lângă Piteşti. I-am spus că-i dau un euro dacă îmi dă voie să-i fac o poză. „Îu, Doamne fereşte!” Şi-a luat capul în palme şi s-a dat după colţ. Nu am fotografiat-o, că, mă gândeam, cine ştie, îşi cheamă ceva ajutoare şi mai am necazuri. M-am îndepărtat. A strigat după mine, „Dacă-mi dai 10 euro, te las să-mi faci poză!” Lăsaţi! A ieşit şi colegul din supermagazin şi am traversat strada.

Or fi fiind românii integraţi, la Viena, dar cei mai vizibili, în după amiza aceea, pe Alser Straße, au fost cei doi cetăţeni români care agăţau cu insistenţă cumpărătorii la intrarea în magazine, să cerşească un euro.