Puşcăria – staţiune de odihnă cu circuit închis

Dintotdeauna, puşcăria a fost locul în care au fost închişi criminalii, violatorii, hoţii, pedofilii ori tâlharii de drumul mare. Chiar şi cei care furau de la bogaţi şi dădeau la săraci, adică haiducii gen Robin Hood sau Mărgelatu, tot acolo ajungeau. Din ce ştim de la cei care au trecut pe la Popa Şapcă, închisoarea nu este gândită doar ca o formă de reeducare, ci şi ca locul în care se adună toate frustrările din lume.

Este normal să fie aşa, când te gândeşti la ceea ce au fost şi la ceea ce au ajuns unii: politicieni, mafioţi, înavuţiţi peste noapte, judecători, procurori, poliţişti, primari ş.a.m.d. Din acest punct de vedere îi înţeleg pe Gigi Becali, Copos, MM Stoica şi alţii ca ei.

Până nu de mult, oamenii de rând, care citiseră în romane sau auziseră de la alţii, trăiau cu convingerea că închisoarea este iadul pe pământ. Că mai rău de atâta nici că se poate într-o viaţă de om. Cât de naivi putem fi uneori, când ne lăsăm copleşiţi emoţional de tot felul de poveşti sau legende născute în puşcărie. E adevărat, personaje, precum Zahei Orbu sau Edmond Dantes ne-au răvăşit sentimentele şi ne-au stârnit imaginaţia, însă vremurile acelea ţineau strict de educare prin suferinţă, chiar dacă, de multe ori, faptele reprezentau doar ficţiunea autorului.

Astăzi, lucrurile nu mai stau aşa. Deţinuţilor li se acordă chiar mai mare atenţie decât copiilor şi bătrânilor din aşezămintele de protecţie sociale. În afară de libertate, au de toate în puşcărie: norma de hrană este de câteva ori mai mare decât cea a unui bătrân din azilul de stat, deţinutul îşi poate completa studiile, inclusiv cele superioare, se califică într-o meserie, ia lecţii de actorie, materializate în spectacole, are la dispoziţie bibliotecă, sală de sport, ba chiar şi o cameră pentru a se întâlni în intimitate cu soţia sau iubita, primeşte pachete şi vizite o dată la două săptămâni, iar lista facilităţilor poate continua.

Mai mult, în puşcărie deţinuţii au acces la telefon mobil, la internet, îşi scriu memoriile şi alte chestii de acest gen. Mă întreb atunci, unde este iadul pe pământ: în afara închisorii unde nu ai ce pune în farfuria copiilor, nu ai locuinţa racordată la curent şi canalizare, unde nu ştii cum arată un calculator, să nu mai vorbim de telefoane inteligente, sau înăuntru ei unde, repet, îţi lipseşte doar libertatea?

Personal, cred că nu este normal să duci o viaţă de huzur după gratii, cât timp prin faptele săvârşite ai prăduit statul cu sume de bani pe care unii nici nu ar şti să-i numere. Mai mult de atât, pe lângă pedeapsă, fiecare ar trebui să dea înapoi tot ce a furat. Altfel, puşcăria poate fi considerată nu o şcoală de reeducare, ci o staţiune de odihnă cu circuit închis.