Primăvara ne aduce... campania

De Victor Nafiru 23 Aprilie 2012, 17:05 Din vest
După vremea de afară, cu ploi şi temperaturi scăzute, am crede mai degrabă că ne aflăm undeva pe la mijlocul lui noiembrie, şi nicidecum la începutul ultimei luni de primăvară. Sincer, mi s-a pus pe suflet o astfel de vreme, care de câţiva ani împarte România în două anotimpuri: unul rece şi altul acceptabil. Singura chestie care mă scoate din melancolia acestei primăveri ţine de alegerile locale, din luna iunie. Tot ce văd în jurul meu legat de acest subiect mă amuză şi mă întristează, în egală măsură.

De ce spun acest lucru? Pentru că mă amuză teribil unii lideri de tot felul de organizaţii, începând cu cele de comune şi terminând cu cele judeţene, care n-au făcut până acum politică, dar sunt convinşi că vor câştiga postul sau funcţia pentru care candidează. Naivitatea lor mă binedispune. Oamenii ăştia sunt lipsiţi de simţul măsurii şi al propriei valori. Visează cai verzi pe pereţi, crezând că politica e ceva la îndemâna oricărui nătăfleţ cu bani. Bani mulţi cu care îţi poţi cumpăra voturile, aşa cum s-a întâmplat şi acum patru ani, dar şi în urmă cu opt ani. Astfel de lucruri se învaţă şi, mai cu seamă, se moştenesc repede, transmiţându-se cu uşurinţă de la un ciclu electoral la altul.

În egală măsură, o astfel de situaţie, tot mai des întâlnită, ar trebui să ne îngrijoreze. Pe uşa din faţă a politicii se strecoară tot mai mulţi caraghioşi. Mai devreme sau mai târziu, ei vor conduce comunitatea respectivă, deoarece nu cedează cu una cu două, dacă nu reuşesc din prima încercare, ceea ce demonstrează că perseverenţa lor ţine loc de inteligenţă.

Astfel de politicieni întâlnim, din păcate, tot mai des în ultimul timp. Semianalfabeţi, agramaţi, dar cu bani. Se bagă tot mai mult în seamă, profitând de faptul că omul sărac s-ar vinde şi pe o găleată goală, două pixuri şi o pungă cu însemnele partidului care îl susţine pe candidat, ori pe un sul de hârtie igienică, parfumat.

Poate ar fi momentul să scăpăm de ei. Prin votul din 10 iunie. Dacă vremea de afară nu o putem schimba, cu siguranţă că, printr-un efort comun, putem primeni clasa politică de la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor. Depinde doar de noi, cei care ne-am complăcut în demagogia şi fariseismul acestor candidaţi.

 

Autor Victor Nafiru 23 Aprilie 2012, 17:05 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii