Pluguşorul, ca program de guvernare
Profeţiile în sine nu m-au interesat niciodată, doar măsura ridicolului şi măsura fobiilor în masă pe care le declanşează profeţiile mi-au atras atenţia. Pentru că omul s-a străduit dintotdeauna să ghicească, să intuiască, să prevadă viitorul. Şi, pe acest fond, s-au găsit întodeauna nebuni sau şarlatani care să susţină că ei cunosc viitorul, fie ca urmare a unor socoteli pseudoştiinţifice, fie prin iluminare.
Profeţia cu sfârşitul lumii a sfârşit în ridicol. Acum, ne aflăm în faţa unei noi profeţii: Programul de Guvernare USL până în 2016. L-am citit şi aflu că viitorul este luminos. Selectez câteva dintre profeţii: TVA va reveni la 19%, se va reduce TVA pentru alimentele de bază, impozitul pe venit rămâne la 16%, dar va scădea diferenţiat pentru veniturile mai mici, ritmul mediu anual de creştere va fi de 3%, se vor reduce la jumătate taxele parafiscale, rata medie de absorbţie a fondurilor europene va atinge 80%, se vor termina două autostrăzi, salariul minim va creşte la 1.200 de lei.
Ce criză mondială, ce sfârşitul lumii, ce incapacitate de plată! Toate acestea sunt vise urâte, coşmaruri, profeţii ale unor deprimaţi. Profeţiile Guvernului Ponta sunt mai frumoase ca un colind de sărbători, mai promiţătoare decât Pluguşorul. De fapt, Programul de Guvernare Ponta aceasta şi este, un fel de Pluguşorul în versuri albe. În final, citez din Pluguşorul tradiţional, un program de guvernare, cu referire la agricultură, programul Noua Casă, coşul minim de alimente şi înflorirea economiei:
„Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Astfel să dea şi la voi
Să avem parte şi noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Şi făcliile aprinse.
Şi la anul să trăiţi,
Să vă găsim înfloriţi!”
Minunat Program de guvernare!
Acum, ca să nu fiu chiar aşa, un cârcotaş nesuferit, zic că e mai frumos şi civilizat să vii în pragul uşii să urezi cu Pluguşorul, decât să anunţi Apocalipsa. Deci, să ascultăm Pluguşorul de guvernare al lui Ponta şi să fim sănătoşi. Fiindcă înţeleptul ştie că niciodată n-a fost să nu fie cumva.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu