Pamfletul, la români

De Matei Mircioane 21 Octombrie 2011, 16:50 Din vest
Nu ai ce face si începi sa te întrebi în ce fel de tara traiesti, când afli ca, de exemplu, un politist, un procuror, un judecator, un vames, un profesor, un medic iau spaga, un preot ia „mici atentii”, iar un parlamentar fura voturi. Nu am vrut sa trec aceste categorii de persoane la plural, pentru a nu fi acuzat ca îi bag pe toti într-o galeata, galeata fiind foarte mare.

Desigur, nu se poate generaliza, dar faptul ca în fiecare zi aflam în tara despre fapte de coruptie te poate face sa-ti iesi din fire si sa procedezi asemenea slujbasului de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Astfel, un functionar public de la ANAF, a scris în declaratia de avere, printre altele, adresându-se sefilor sai, care l-au pus sa completeze documentul: „Ma, hotilor, eu nu am bani ca voi, din furat, sa-mi cumpar terenuri din furat. Terenul din Domnesti l-am cumparat cu banii strânsi din munca la patron, deci înainte de a ma angaja în Fisc. Voi, cum ajungeti slujbasi platiti de stat, adica ziceti voi, voi sunteti statul si bagati mâna în banii statului si ai poporului de va ia dracu'. Va operati în strainatate, dar mâncati c**** aici despre cinste, corectitudine si democratie”.

E clar ca omul nostru, referentul de la ANAF, ajuns de-acum celebru pentru declaratiile sale de avere originale, era tare suparat când a scris ce a scris. Exista o mare suparare printre oamenii care au luat de buna porunca „sa nu furi” si s-au trezit trecuti la categoria fraieri.

Gasesc (din nou si cu riscul de a fi taxat) si ceva amuzant în aceasta întâmplare si nu cred ca sunt singurul care nu si-a putut stapâni un zâmbet când a aflat de fulminanta declaratie de avere. E amuzant pentru ca nu te astepti sa gasesti un astfel de text, catalogat de autor drept „pamflet”, într-un astfel de document. Dar, data fiind situatia si marea suparare a românilor, ma astept ca recenzorii sa aiba mari dificultati la recensamântul populatiei, pentru ca iritati si revoltati cum sunt, nu m-as mira ca multi sa vrea sa completeze formularele la modul pamfletar. Si mai cred ca astfel de „pamflete” vor fi gasite si pe buletinele de vot, la alegerile de anul viitor. Ce sa faca si românul, saracul, daca tot nu are dispozitie sa iasa în strada la demonstratii de protest? Se racoreste si el cum poate...


 

Autor Matei Mircioane 21 Octombrie 2011, 16:50 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii