Ne cunoaştem de la cutremur!

De Matei Mircioane 04 Martie 2015, 10:36 Din vest

cutremur 1977, BucurestiÎn 4 martie 1977 România s-a cutremurat, scoarţa terestră s-a reaşezat timp de aproape un minut într-o serie de convulsii titanice, zeci de mii de clădiri s-au surpat ca nişte castele de nisip, îngropând sub ele peste 1600 de oameni. Cutremurul s-a simţit în toată ţara, însă, cel mai afectat oraş a fost Bucureşti, unde au murit 1400 de oameni.

Mai întâi a fost groază, apoi emoţie şi tristeţe faţă de victime, apoi, îngrijorare. Este vorba despre îngrijorarea privind situaţia cumplită în care s-ar afla capitala, dar şi alte oraşe, în cazul unui nou cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. Din păcate, există multe oraşe în România care moştenesc clădiri vechi şi greoaie, cu pereţi groşi, dar obosiţi, care abia îşi susţin propria greutate.

Şi în prezent Bucureştiul este campion în ceea ce priveşte clădirile vechi pe care ai zice că doar sufletul le ţine pe verticlă. Orice s-ar spune despre blocurile comuniste, că sunt cenuşii, că sunt inestetice, că sunt cutii-dormitoare, cel puţin la capitolul rezistenţă la cutremur, arhitecţii şi constructorii din acea vreme şi-au făcut bine treaba. Din câte ştiu, niciun bloc din plăci prefabricate şi niciun bloc cu structură de beton şi pereţi din cărămizi uşoara (BCA) nu s-a prăbuşit.

S-a vorbit mult despre cutremur, s-a făcut puţin. S-a adoptat sistemul de marcare a clădirilor şubrede cu bulină roşie.

În cutremurul din ’77 au murit şi personalităţi marcante, au murit oameni fără deosebire de vârstă, sex, naţionalitate sau religie. Nu s-a făcut nicio selecţie. Viaţa lor, de fapt, moartea, a depins de răbufnirea naturii şi de inteligenţa şi priceperea constructorilor care au făcut casele în care locuiau. Printre alţii, au murit atunci marele actor Toma Caragiu, interpreta de muzică uşoară şi romanţe Doina Badea, regizorul Alexandru Bocăneţ, scriitorul Alexandru Ivasiuc, poeta Veronica Porumbacu. Şi mulţi alţii. Amintirea lor s-a estompat, aşa cum s-a estompat amintirea cumplitului cutremur.

În Reşiţa, cutremurul s-a resimţit mai tare în cartierul Govândari, cartier de blocuri, o bună parte dintre ele fiind blocuri turn. În seara aceea, la ora 21.22, blocurile s-au legănat ca pomii în vânt, dar n-au fost pagube. Oamenii s-au speriat şi au fugit în stradă, unde foarte mulţi au rămas până dimineaţa, de frica unor replici. S-au adunat în grupuri, s-au încurajat, s-au ajutat, pe alocuri s-au făcut focuri.

Mulţi oameni au vorbit atunci pentru prima oară unii cu alţii şi au rămas prieteni. S-a născut şi o vorbă: „Ne cunoaştem de la cutremur!” Pentru noi, băieţii, chiar devenise o formulă de agăţat fete pe bulevard. „Hei, fetiţo, vii la o prăjitură?”, „Ne cunoaştem de undeva?!”, „Sigur! Ne cunoaştem de la cutremur!”

O vorbă proastă şi amuzantă în acelaşi timp, fiindcă aşa e omul, după ce scapă dintr-un pericol, găseşte prilej de amuzament, oricât de cumplită ar fi fost împrejurarea.

 

Autor Matei Mircioane 04 Martie 2015, 10:36 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii