Maria, victimă a tradiţiilor ţigăneşti

Povestea Mariei, micuţa îngereasă blondă descoperită de poliţie într-o tabără de romi din Grecia, m-a impresionat, aşa cum pare impresionată o lume întreagă. Cum să nu te emoţioneze povestea (încă neterminată) a unui copilaş, a unei fetiţe ca o zână care, mai mult ca sigur, a fost răpită de cei care se dau drept părinţii ei.

Am dat şi eu share pe feisbuc portretului şi informaţiilor despre Maria, nu dintr-o pornire rasistă şi xenofobă, ci cu speranţa că, cine ştie, poate cunoaşte cineva povestea adevărată a fetiţei, în vârstă de 4 ani.

Testele ADN au demonstrat că cei doi romi nu sunt părinţii biologici ai Mariei, iar, când au fost chestionaţi, au dat răspunsuri contradictorii, „mama” că au găsit-o abandonată, „tatăl” că le-a fost dată de nişte străini. În plus, cei care se dau drept părinţii Mariei mai au 13 copii, dintre care şase s-au născut într-un interval de 10 luni, adică mama ar fi născut câte un copil cam la o lună şi jumătate.

Autorităţile din Grecia „presupun” că romii au răpit copiii pentru a-i folosi la cerşit. Pe naiba presupunere, faptul că Maria, şi nu se ştie câţi dintre „fraţii” săi, au fost răpiţi este o evidenţă. O evidenţă susţinută şi de „tradiţiile” ţiganilor nomazi.

Când eram copil şi trăiam liber pe străzile şi pe câmpiile din satul meu timişan, bunicii nu aveau vre-o grijă specială să mă supravegheze de aproape. Trebuia să fiu punctual la masă, în rest umblam pe unde mă tăia capul, chiar şi după lăsarea întunericului. Dar, aproape în fiecare zi, când plecam la joacă, bunicii îmi atrăgeau atenţia să mă feresc de ţiganii nomazi, care ar putea traversa satul, fiindcă aceştia ar putea să mă fure.

Nici eu, nici prietenii mei nu aveam nicio teamă şi nicio interdicţie de a ne juca cu copiii ţiganilor stabiliţi în sat, nu foarte mulţi, şi care trăiau în câteva case de la marginea satului. Aveam prieteni printre ei, jucau fotbal cu noi şi mergeau cu noi la baie. Dar, ştiam că ţiganii care umblă în căruţe cu coviltir sunt un pericol şi, de câte ori vedeam o astfel de caravană, ne ţineam la mare distanţă. Mai târziu, la vârsta adolescenţei şi a tinereţii am râs de „prejudecăţile” bunicilor, convins fiind că erau influenţaţi de nişte poveşti venite din adâncul istoriei, care nu mai au nicio legătură cu realitatea.

Cu câţiva ani în urmă, istoricul Ioan Talpeş, la o întâlnire cu presa a prezentat, succint istoria ţiganilor, faptul că au venit din Asia odată cu turcii, care i-au ataşat pe lângă armatele lor, folosindu-i la diferite activităţi specifice castei, din care făceau parte. Era casta lingurarilor, blidarilor, ciurarilor, bijutierilor etc., casta ursarilor, casta muzicanţilor, casta cerşetorilor, casta hoţilor şi casta ucigaşilor. Fiecare făcea ce ştia mai bine.

Aşadar, bijutierii făceau bijuterii, hoţii furau, iar ucigaşii omorau, fiecare conform tradiţiei şi învăţăturilor transmise din moşi strămoşi. Adesea, cei din casta ucigaşilor erau trimişi ca avangardă în fruntea oştilor otomane. Cu această ocazie, aflând informaţiile despre ţigani de la istoricul Talpeş (nescrise prin cărţile de istorie), mi-am reconsiderat şi eu poziţia faţă de învăţăturile bunicilor. Adică, ştiau ei ce ştiau.

Prin urmare, teama de apucăturile unor ţigani nu era inventată. Şi, după cât se vede, este justificată şi astăzi. Pentru că cei care provin din castele cerşetorilor şi hoţilor nu fură şi nu cerşesc pur şi simplu dintr-o nevoie de supravieţuire, ci o fac conform tradiţiei.

Aceasta explică şi de ce nu toţi ţiganii sunt la fel. Adică, mulţi mai păstrează câte ceva din apucăturile lor tribale, dar, nu toţi sunt periculoşi. Mulţi cântă şi dansează minunat, mulţi sunt artizani desăvârşiţi (din păcate pentru ei, lingurile şi ciururile nu se mai caută), iar alţii şi-au abandonat tradiţiile şi s-au integrat în societatea europeană. Însă, vestea sumbră este că „tradiţiile” castelor de hoţi, cerşetori şi ucigaşi s-a perpetuat până astăzi.

Ce este de făcut? Într-adevăr, nu toţi ţiganii trebuie trataţi drept bande de infractori. Conform justiţiei occidentale, fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale. Ei trebuie trataţi ca cetăţeni europeni, după normele europene.

De aceea mi se pare o enormă prostie acceptarea, mai mult sau mai puţin formală, a regilor sau împăraţilor ţigani, a staborului ţigănesc, a regulilor tribale. Acestea trebuie scoase în afara legii, pentru că perpetuează obiceiuri primitive, dinainte de epoca medievală.