Încă o revoluţie?
De Matei Mircioane
În România există foarte mulţi oameni nemulţumiţi. Supărarea, nervozitatea, chiar şi revolta românilor vine, în special, din cauza scăderii nivelului de trai, care, în perioada dintre anii 2004-2008, a cunoscut o creştere semnificativă. Sigur, unii analişti, economişti, specialişti în finanţe spun că a fost o creştere artificială, bazată pe un consum nejustificat de eficienţa economică. Dar românii nu uită că în acea perioadă şi-au cumpărat case, maşini, mobilă, termopane, calculatoare, maşini de spălat automatice etc., şi mulţi români din clasa de mijloc au ajuns să-şi petreacă vacanţele în Turcia, Grecia sau chiar mai departe.
A venit criza, povestea frumoasă s-a terminat (nu vorbim de vameşi, de poliţişti de frontieră, de manelişti, de Bercea Mondialu şi de alţi interlopi, ăştia au înflorit chiar mai tare în vremurile de criză, dansând în capul românilor şi peste lege), şi Guvernul a fost pus în situaţia de a lua măsuri de austeritate şi de ieşire din criză.
Lecţia aceasta cu austeritatea şi cu măsurile de relansare economică, trebuie să recunoaştem, nu a fost suportată numai de către România. Întreg Occidentul a trecut printr-un şoc economico-financiar de proporţii. Dar unii şi-au făcut lecţiile mai bine, alţii mai prost. La noi, puterea a rămas corigentă la performanţele concrete, măsurabile în cifre, dar şi la impresia artistică. Hai să zicem că Puterea portocalie de la noi nu a rămas repetentă, pentru că unele rezultate există. Ofensiva împotriva corupţiei şi o oarecare stabilizare economică nu pot fi negate. Chiar dacă lupta asta cu vameşii corupţi a venit parcă mai mult sub presiunea Europei, decât din voinţa politică internă.
Aşadar, unele măsuri incoerente, contradictorii, au iritat populaţia la maximum. Deci, per total, nu stăm bine. Altfel zis, stăm rău. În acest context, după ce Orientul a explodat în revoluţii populare, mai mulţi nemulţumiţi autohtoni au propus să punem şi noi de o revoluţie. Sincer, nu cred că e cazul. Diferenţa este ca de la cer la pământ, ca de la democraţie la dictatură. Trebuie să recunoaştem că la noi contestarea puterii este posibilă şi nimeni nu scoate armata cu mitralierele, să reprime demonstraţiile de stradă, nici atunci când poliţiştii îşi aruncă caschetele în Palatul Prezidenţial, nici când preşedintele este invitat neprotoclar să iasă afară (nu vom uita niciodată şocantul distih, echilibrat în ritm şi în rimă: „Ieşi afară / Javră ordinară!”) .
Deci, sistemul permite schimbarea puterii prin mijloace democratice. Dacă e cazul. Anul viitor urmează alegerile locale şi parlamentare. Dacă vremurile nu mai au răbdare, jocul politic permite şi schimbări mai rapide. Mai mult, vorbind foarte pe scurt despre revoluţiile din ţările arabe, impresia mea, bazată pe ultimele informaţii, este că nu e vorba despre revoluţii islamice. Dimpotrivă, deşi pare greu de crezut, am impresia că populaţia din ţările aflate sub dictatură a simţit gustul libertăţii prin intermediul internetului şi o doreşte ca pe fructul interzis. Cam la fel cum gustam şi noi libertatea vizionând, cu ajutorul unor antene improvizate, videoclipuri şi meciuri de fotbal de la sârbi, unguri şi bulgari. Mă bazez şi pe faptul că informaţiile cele mai rapide privind revoluţiile din Orient au ajuns la noi prin intermediul unor site-uri de socializare de pe internet. Internetul i-a făcut pe tinerii orientali să guste din mirajul Occidentului, să asculte rock, pop, să vadă femei dezbrăcate, respectiv băieţi musculoşi, adidaşi, blugi, tricouri de firmă, să vadă cum oricine se poate exprima oriunde, oricum şi despre orice. Să dea Allah să aibă parte de ele! Dar tare mă tem că nu ştiu cu adevărat ce-i aşteaptă.
Pe de altă parte, revoluţiile din Orient, cred şi sper, ne-au făcut şi pe noi să ne reamintim că, totuşi, am câştigat ceva.
A venit criza, povestea frumoasă s-a terminat (nu vorbim de vameşi, de poliţişti de frontieră, de manelişti, de Bercea Mondialu şi de alţi interlopi, ăştia au înflorit chiar mai tare în vremurile de criză, dansând în capul românilor şi peste lege), şi Guvernul a fost pus în situaţia de a lua măsuri de austeritate şi de ieşire din criză.
Lecţia aceasta cu austeritatea şi cu măsurile de relansare economică, trebuie să recunoaştem, nu a fost suportată numai de către România. Întreg Occidentul a trecut printr-un şoc economico-financiar de proporţii. Dar unii şi-au făcut lecţiile mai bine, alţii mai prost. La noi, puterea a rămas corigentă la performanţele concrete, măsurabile în cifre, dar şi la impresia artistică. Hai să zicem că Puterea portocalie de la noi nu a rămas repetentă, pentru că unele rezultate există. Ofensiva împotriva corupţiei şi o oarecare stabilizare economică nu pot fi negate. Chiar dacă lupta asta cu vameşii corupţi a venit parcă mai mult sub presiunea Europei, decât din voinţa politică internă.
Aşadar, unele măsuri incoerente, contradictorii, au iritat populaţia la maximum. Deci, per total, nu stăm bine. Altfel zis, stăm rău. În acest context, după ce Orientul a explodat în revoluţii populare, mai mulţi nemulţumiţi autohtoni au propus să punem şi noi de o revoluţie. Sincer, nu cred că e cazul. Diferenţa este ca de la cer la pământ, ca de la democraţie la dictatură. Trebuie să recunoaştem că la noi contestarea puterii este posibilă şi nimeni nu scoate armata cu mitralierele, să reprime demonstraţiile de stradă, nici atunci când poliţiştii îşi aruncă caschetele în Palatul Prezidenţial, nici când preşedintele este invitat neprotoclar să iasă afară (nu vom uita niciodată şocantul distih, echilibrat în ritm şi în rimă: „Ieşi afară / Javră ordinară!”) .
Deci, sistemul permite schimbarea puterii prin mijloace democratice. Dacă e cazul. Anul viitor urmează alegerile locale şi parlamentare. Dacă vremurile nu mai au răbdare, jocul politic permite şi schimbări mai rapide. Mai mult, vorbind foarte pe scurt despre revoluţiile din ţările arabe, impresia mea, bazată pe ultimele informaţii, este că nu e vorba despre revoluţii islamice. Dimpotrivă, deşi pare greu de crezut, am impresia că populaţia din ţările aflate sub dictatură a simţit gustul libertăţii prin intermediul internetului şi o doreşte ca pe fructul interzis. Cam la fel cum gustam şi noi libertatea vizionând, cu ajutorul unor antene improvizate, videoclipuri şi meciuri de fotbal de la sârbi, unguri şi bulgari. Mă bazez şi pe faptul că informaţiile cele mai rapide privind revoluţiile din Orient au ajuns la noi prin intermediul unor site-uri de socializare de pe internet. Internetul i-a făcut pe tinerii orientali să guste din mirajul Occidentului, să asculte rock, pop, să vadă femei dezbrăcate, respectiv băieţi musculoşi, adidaşi, blugi, tricouri de firmă, să vadă cum oricine se poate exprima oriunde, oricum şi despre orice. Să dea Allah să aibă parte de ele! Dar tare mă tem că nu ştiu cu adevărat ce-i aşteaptă.
Pe de altă parte, revoluţiile din Orient, cred şi sper, ne-au făcut şi pe noi să ne reamintim că, totuşi, am câştigat ceva.
Autor Matei Mircioane
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu