Iartă-i, Doamne!

Ne aflăm în săptămâna patimiilor şi, sincer, încerc să mă ţin departe de mizerile de la vârful politicii dâmboviţene. De jignirile mitocăneşti care au pus stăpânire pe spaţiul nostru public. De scandalurile mondene legate de cine cu cine mai trăieşte, de vedetele fabricate de presă care s-au sărutat în club cu nu ştiu ce Poponeţ. Fără să fiu habotnic, consider că un minim de decenţă ar trebui să existe în fiecare dintre noi în aceste zile. Încrâncenarea şi răutatea privirii şi, mai ales, a cuvântului rostit cu patimă, ne îndepărtează de spiritul sfintelor sărbători.

Mă voi ţine departe de orice comentariu, însă nu pot să nu constat derapajul periculos de la normalitate al politicienilor noştri. Niciodată în aceşti ani de aşa-zisă democraţie - când, de la vlădică la opincă, toţi i-au înjurat cu voioşie pe preşedinte şi premier, pe primarul localităţii, pe prefect şi pe preşedintele Consiliului judeţean - nu s-a întâmplat ca ştacheta bunului simţ să coboare atât de mult, aproape până în mocirla rău mirositoare.

Traian Băsescu îl face corupt pe Victor Ponta, Ponta spune despre Băsescu că e un preşedinte decăzut, o ruşine a României, Crin Antonescu crede că primul-ministru şi-a pierdut controlul raţiunii dacă a ajuns să se refugieze de baronii PSD în buncărul de la Apărare, Băsescu o cataloghează pe Vrânceanu Firea ca fiind şantajistă şi o avertizează, cică în glumă, să stea cuminte în banca ei că s-ar putea într-o zi să nu-şi mai găsească soţul acasă, în timp ce parlamentara, fostă jurnalistă la Antene, îi face plângere penală preşedintelui. E adevărat, vom avea două rânduri de alegeri, iar adrenalina capătă dimensiuni nebănuite însă, nu de grija noastră şi a ţării se înjură şi se arată cu degetul peste tot, ci pentru ca lor să le fie bine.

Oare în ce parte a Uniunii Europeane se mai întâmplă nebunii de acest gen? Aveţi idee ce soartă poate avea o ţară în care preşedintele, premierul şi ceilalţi lideri importanţi ajung să se injure şi să se jignească în acest mod până şi în săptămâna patimilor? Sincer, cred că suntem unici. Au reuşit să ridice intriga, bârfa şi minciuna la rang de politică de stat. Să facă din adversarii cârpe de şters treptele de la palatele Victoria şi Cotroceni.


Pentru că suntem în săptămâna patimilor, vreme în care ar trebui să ne căim pentru faptele făcute cu sau fără voia noastră, creştineşte ar fi să ne rugăm şi pentru ei cu: „iartă-i, Doamne, că, doar în aparenţă, nu ştiu ce fac.