Iarna e ca vara

De Matei Mircioane 20 Decembrie 2010, 21:10 Din vest
Sindicatele şi patronatele şi-au dat mâna şi au pus sub pomul de Crăciun al salariatului român 30 de lei. În fapt, banii ăştia nu vin de Crăciun, vine doar Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, care prevede un salariu minim pe economie, pentru anul viitor, de 700 de lei, cu 30 de lei mai mare decât salariul minim stabilit de Guvern.

Reunite în Consiliul Economic şi Social, sindicatele şi patronatele reprezentative din România au semnat ieri Contractul Colectiv de Muncă, prin care se stabileşte grila de salarizare pentru 2011 şi salariul minim al angajatului din mediul privat, dar şi din societăţile cu capital de stat. Evenimentul poate fi interpretat sub multiple unghiuri de vedere, iar analiştii din presă semnalează unele inadvertenţe privind coeficienţii care se aplică la diferite categorii de salariaţi. Foarte bine, presa trebuie să fie critică, să stea cu ochii pe „ei”, pentru că orice lucru făcut de mâna şi mintea omului este perfectibil.

Astăzi nu comentez dacă ce s-a semnat este bun sau rău. Fac doar o mică observaţie. Întotdeauna primăvara şi toamna individul şi societatea se dovedesc mai nervoşi. E de la nervii excitaţi de anotimpurile de tranziţie. Întotdeauna tranziţia induce un plus de nervozitate. Tot primăvara şi toamna se întâmplă şi marile proteste sindicale. În schimb, vara şi iarna oamenii par mai relaxaţi şi mai dispuşi la colaborare. Dacă aveţi de gând să negociaţi contracte, şansele ca să ajungeţi la un acord sunt mai mari vara şi iarna. E miros de concediu, de sărbătoare, e mai multă stabilitate. Deci, din acest punct de vedere, iarna e ca vara.


 

Autor Matei Mircioane 20 Decembrie 2010, 21:10 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate