C’est fini la comedie

Final vesel pentru unii, trist pentru Radu Mazăre şi apropiaţii săi. Mulţi s-au bucurat pentru extrădarea acestuia ba, din câte am citit, au băut şi au chefuit, lăudând operativitatea autorităţiilor judiciare române şi madascariene. După un an şi jumătate de dezmăţ printre bananierii, cocoterii şi atolii din insula africană, primarul-bufon a ajuns în ţară, dar nu la reşedinţa din Constanţa, ci la cea de la Rahova.

Unii spun că s-a făcut, în sfârşit dreptate, că măscăriciul verii litoralului românesc a primit ceea ce merita. E drept, cam târziu, dar mai bine aşa decât niciodată. Sunt şi dintre cei care cred că pedeapsa este prea aspră pentru fostul primar PSD, cel cărat în care alegorice şi înconjurat de armada de sirene autohtone, când festivalul de la Rio ajunsese pistol cu apă pe lângă cel de la Mamaia.

La ce prejudiciu a creat statului român, peste 130 de milioane de euro, pedeapsa mi se pare prea mică. Nouă ani pierduţi din viaţă sunt mulţi, dar dacă stăm să ne gândim la cât rău a făcut acest om, este puţin. Şi spun aceasta, deoarece niciodată statul nu-şi va recupera terenurile şi plaja vândute de măscăriciul ce ne sfida prin opulenţa pe care o afişa. La câte combinaţii o fi făcut pe când conducea Primăria Constanţa, cred că nici dracu’ nu mai dezleagă iţele afacerilor ilegale care l-au trimis în spatele gratiilor. Cu toate acestea, l-am auzit pe fratele său, fost parlamentar PSD, că i s-a făcut o mare nedreptate. Că statul paralel l-a vânat ca pe ultimul borfaş, iar procurorii şi judecătorii nu s-a lăsat până nu l-au înhăţat şi l-au băgat la zdup. Aşa e, ce să fi zis şi el, că de recunoscut cine e prostul care să recunoască?

Săracul Mazăre, ce a ajuns. Din spuma Mării Negre şi a Oceanului Indian, în spatele gratiilor, cu closet turcesc în celulă unde, canci distracţie, femei şi baruri de noapte. Eu zic să fie bărbat, pentru că speranţa moare întotdeauna ultima, iar nouă ani de pârnaie nici nu ştii când trec.