Dottore!

Politica este locul în care adesea se petrec lucrurile cele mai scandaloase cu putinţă. Un om zdravăn la minte nu-şi poate imagina un astfel de loc, unde intriga şi şantajul, corupţia îşi dau mâna, iar credinţa şi principiile sunt noţiuni abstracte, necunoscute.

Totodată, politica este arta de a te preface că îţi pasă de cei care te votează, dar în fapt, să nu te doară nici în cot de cei care îşi legă speranţele de tine. „Politica se presupune a fi, ca şi vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte multă cu cea dintâi“, spunea fostul preşedinte american, Ronald Reagan.

Dintotdeauna, arma forte îndreptată împotriva adversarilor s-a dovedit a fi şantajul. În diferitele etape de dezvoltare ale societăţii, politicienii erau târâţi în scandaluri amoroase, în cele de trafic de influenţă, droguri sau arme, pentru a li se pune capăt ascensiunii şi chiar carierei. Era suficient să apară în presă o informaţie legată de un anumit candidat la Congres, ca să nu mai vorbim de cei ce se visau la Casa Albă, ca totul să se prăbuşească precum un castel de nisip.

De ceva vreme, în România lui Băsescu a apărut o formă de şantaj aproape necunoscută în Occident: plagiatul. După 1990, cea mai mare parte a politicienilor noştri au ajuns doctori în domenii dintre cele mai diverse. Multe dintre ele nu au nimic în comun cu profesia de bază a colecţionarului de titluri academice. Spre exemplu, acesta a absolvit TCM-ul, din cadrul unei facultăţi tehnice, chimia sau viticultura, ca specializare a Institutului Agronomic, dar şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare sau în servicii secrete. În cazul de faţă nu ne interesează care este legătura dintre coada vacii şi prefectură, şi nici faptul că în ziua de azi dacă nu ai masteratul şi doctoratul nu poţi să faci un curs de calificare de bucătar, brutar ori cofetar.

Problema se pune când ajunge, poate este impropriu spus, să-şi ia nasul la purtare, să aspire la mai mult decât îi este îngăduit. Atunci, ca un făcut, se găseşte cineva să-i spună că în lucrarea lui de doctorat s-a strecurat un rând, o frază sau câteva virgule identice cu cele dintr-o lucrare publicată înaintea lui de altcineva. Nu ştiu cum se face că, atâta timp cât îşi vede liniştit de treaba lui, nu este curios din fire, nu întreabă în stânga şi în dreapta de ce unii şi aceiaşi sunt mereu deasupra, e bine. Nimeni nu are treaba lui. În momentul în care sare calul, acel cineva îi arată pisica, după modelul devenit clasic de acuma, cu cele două personaje celebre, Traian Băsescu şi Victor Ponta.

Cum nimic nu este întâmplător, directorul adjunct al Institutului Cultural Român, Filiala Transilvania, este şi el suspectat de plagiat. Şantajul funcţionează perfect şi la numiri politice în guvern. Spre exemplu, din zona noastră, a Banatului de Munte, unul-doi politicieni s-ar fi încumetat să ajungă să conducă ţara de la Bucureşti numai că, cineva, mereu acelaşi, cică, le-ar fi transmis să stea liniştiţi în băncile lor, un mesaj însoţit de binecunoscutul apelativ „Dottore“. Şi s-au potolit. Cel puţin până când acel cineva este pe funcţia de pe care taie şi spânzură.