Dom’le, ce preşedinte a fost Traian Băsescu!

De Matei Mircioane 19 Decembrie 2013, 10:17 Din vest
Personal, n-am mers niciodată pe mâna lui Traian Băsescu. Fiindcă am intuit în personalitatea sa acea atitudine a omului frustrat în copilărie, care a reuşit în viaţă şi vrea să dovedească neapărat întregii lumi acest lucru.

Nu mă întrebaţi de ce a fost frustrat de mic, pentru că nu vreau să mă leg de mici defecte fizice, care, aşa este, nu contează sau n-ar trebui să conteze în relaţiile sociale. Dar ştim cu toţii cât de răi şi cât de cruzi pot fi copiii.

Pentru faptul că a reuşit să devină căpitan de navă merită felicitări. Acesta înseamnă că are potenţial de conducător. În plus, sincer, cred că poate fi felicitat şi pentru că a reuşit să treacă peste mici inconveniente legate de privirea ucigătoare şi de meşa ridicolă şi rebelă cu ajutorul căreia, într-o vreme, încerca să-şi ascundă chelia. Alţii, mai sensibili, s-ar fi ascuns în baie şi ar fi plâns de soarta crudă şi nedreaptă care i-a lovit.

Traian Băsescu însă nu este sensibil, el este hotărât. Şi atunci când rosteşte adevărurile sale, incomode pentru mulţi, şi atunci când spune prostii sau îşi atacă, mai cavalereşte sau mai golăneşte, adversarii politici. De lăcrimat, a lăcrimat de vreo două ori în public, reuşind să creeze scenete de un haz grotesc, însă nici vorbă ca ridicolul care părea uriaş să-l fi doborât. Dimpotrivă, oricare dintre evenimentele, dezastruoase sau încununate de succes, l-au făcut să scoată pieptul la bătaie, după principiul, înainte, înainte cu orice preţ. Chiar dacă „înainte” însemna o schimbare de direcţie la nouăzeci de grade sau, chiar, o buclă prin care s-a întors (ne-a întors) la punctul de plecare.

Atitudinea acesta, din poziţia de conducător, l-a făcut antipatic, dar aceasta nu înseamnă că nu a stârnit şi invidia sau chiar admiraţia multor alegători, comentatori sau politicieni. Poate că unora le este chiar simpatic. Nu degeaba încă primeşte voturi în sondajele de încredere.

Mie nu mi-a fost simpatic niciodată. Este un căpos căruia îi place puterea mai mult decât orice jucărie. Doar că, să recunoaştem, de când a rămas singur, fără partid, înghesuit în colţul prezidenţial, rănit, însă nu răpus, Traian Băsescu a început să capete surprinzătoare trăsături umane. Desigur, ajutat şi de Victor Ponta, care şi el, ca om politic, are obiectivele sale. Iar printre acestea nu se numără doborârea cu orice preţ a lui Băsescu. Pentru că opoziţia pe care o face preşedintele îl ajută să mai câştige puncte politice. Iar acum, inspirat numitul „Compromis din decembrie”, prin care s-a ajuns, totuşi, la un buget pentru anul viitor, i-a întărit lui Ponta imaginea de negociator şi lui Băsescu imaginea de luptător pentru dreptate şi adevăr.

Nu-i aşa că, de când preşedintele a intrat în opoziţie, are aşa, un fel de farmec, care îl face puţin simpatic? Sunt ca şi sigur că după ce nu va mai fi preşedinte şi dacă va avea răbdare să stea vreun an în rezervă, lumea o să zică: „Dom’le, ce preşedinte a fost Traian Băsescu! Păcat că nu mai avem unul ca el!”. Dacă va avea răbdare.


 

Autor Matei Mircioane 19 Decembrie 2013, 10:17 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii