Dreptul şi justiţia, din antichitate, până la protestele de azi

Grecii şi romanii din antichitate erau oameni fără Dumnezeu. Adică, nu aveau cunoştinţă despre El şi trăiau ca şi cum nu ar fi existat. Grecii şi romanii antici aveau zei. Mai mulţi zei, pe diferite domenii de activitate, iar aceşti zei erau la fel de imperfecţi ca şi oamenii, doar că erau nemuritori. Zeii erau egoişti, buni, răi, bârfitori, viteji, vicleni, iubăreţi, desfrânaţi. Spre exemplu, Zeus, şeful zeilor era foarte viril (chiar curvar, în opinia multora) şi nu ezita să-şi aleagă iubite, prin şiretlicuri ori cu forţa, dintre frumoasele pământence. Aşa s-au născut semizeii. Şi aceştia cu calităţi şi defecte.

Faptul că zeii îi ajutau dar îi şi încurcau pe pământeni în activităţi, afaceri, trai şi viaţă, i-a determinat pe greci şi pe romani să instituie sisteme de drept, în care cetăţeanul avea drepturi şi obligaţii stabilite prin legi. Nu te puteai baza pe zei ca să facă dreptate, aşa că, pe parcurs de milenii, s-a şlefuit şi instituit Dreptul Roman. Foarte frumos! Şi modern, în sensul că multe din principiile Dreptului Roman sunt aplicate şi astăzi! Iată cum problemele cu zeii, pe care nu te poţi baza, au dat omenirii un instrument extrem de util în stabilirea dreptăţii. Cât de cât! Deci, putem spune că romanii antici au fost un popor cu simţul dreptăţii. Al dreptăţii poporului. Conform dictonului: „Vocea poporului este vocea zeilor!” Cu accent pe popor.

Mai târziu, în Evul Mediu, când Dumnezeul evreilor, perfect şi infailibil, a pătruns şi în Europa, oamenii au abandonat căutările privind perfecţionarea dreptului, pentru că dreptatea venea direct de la Dumnezeu. Fapt de care au profitat cei puternici, cei care pretindeau că vorbesc în numele lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu înainte! Cu acest logo, fiind rege, nobil, stăpân, papă sau cardinal, puteai să impui dreptatea ta, după cum te tăia capul. Iată un element negativ, după părerea mea, şi a celor arşi pe rug ca eratici sau omorâţi în cruciade.

A mai trecut ceva vreme şi oamenii, simţind că dreptatea celor puternici, care îl intermediau pe Dumnezeu, nu era în avantajul lor, ba dimpotrivă, au început să discute, să dezbată şi să acţioneze. Apăruse şi tiparul, s-au înmulţit cărţile, ideile au început să circule şi prin popor. Nasol, în opinia puternicilor, mişto, în opinia poporului. Hai, să vedem ce facem, cum facem, să ne cerem şi noi drepturile. Şi aşa a (re)apărut democraţia., adică, în traducere literală, „conducerea de către popor”! Numai că democraţia este reprezentativă (sau originală, vorba lui Ceauşescu), poporul conducând prin reprezentanţii săi, de regulă, aleşi, iar în vremea comunismului, impuşi. Reprezentanţii poporului sunt, care mai de care, cu idei. Au viziuni diferite despre drept şi justiţie. În paranteză fie spus, justiţia este instituţia care aplică principiile de drept.

Spre exemplu, Liviu Dragnea, liderul PSD din România actuală, simte că politicul trebuie să încalece justiţia, fiindcă prea a încălecat justiţia politicul. E viziunea lui. Şi a multor susţinători ai săi. Dar, nu toată lumea este de acord. Mulţi cetăţeni, care mai citesc şi ei cărţi, care se uită la mai multe televiziuni, nu numai la două, au sentimentul că Dragnea vrea să ajusteze justiţia după chipul şi asemănarea lui, că atentează la separarea puterilor în stat.

Şi, uite-aşa, au ieşit oamenii în stradă, să protesteze împotriva graţierii şi a modificării Codului Penal - model Dragnea. Aceasta este istoria, pe scurt, de la Dreptul Roman, până la protestele de astăzi. Chestia cu incendiul de la Bamboo n-are nicio legătură, e doar o intoxicare.