Daruri de Moş Nicolae
În seara aceasta ne văxuim ghetele şi le punem în pragul uşii sau în balcon ca să aibă Moş Nicolae unde să ne pună darurile. Mâine dimineaţă verificăm ce ne-a adus. Cei mai nerăbdători caută în ghete din cinci în cinci minute şi, de obicei găsesc acolo nişte ciocolăţele, napolitane şi o joardă. Moş Nicolae e dezinteresat şi incoruptibil (până la proba contrarie), deci nu oferă mită electorală, nu deturnează fonduri europene şi nu cere taxă de protecţie.
Totuşi, se vede că Moşul este sever, fiindcă nu ezită să pună lângă cadouri şi tradiţionalul băţ, pentru a-i pedepsi pe cei care nu au fost cuminţi. Unii, mai sperioşi, spun că Moşul acţionează la intimidare, dar, cei mai mulţi sunt de părere că băţul este un avertisment cu rezultate benefice pentru instituirea ordinii în familie şi societate.
Pentru politicieni, anul acesta, Moşul a venit cu o zi mai devreme sub forma unui sondaj de opinie. Conform unui sondaj CURS şi Avangarde, publicat ieri, preferinţele electoratului la alegerile parlamentare din 9 decembrie arată astfel: USL – 57%, ARD – 17%, PPDD – 15% şi UDMR – 5%. Sondajul a fost realizat în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2012, pe un eşantion de 4.957 de respondenţi, care au împlinit vârsta de 18 ani.
Nici nu se putea un cadou mai frumos pentru USL, care, iată, în opinia Moşului, şi-a făcut treaba şi merită promovat la conducerea ţării. Sub haina ARD-ului, care a vrut să pozeze în copil cuminte, Moşul a descoperit că stă ascuns vechiul şi năbădăiosul PDL, care s-a jucat cu Constituţia prin Curtea constituţională şi a spart economiile românilor, deci cadoul a fost drastic diminuat. Totuşi, ARD-ul se poate declara mulţumit, dacă ne aducem aminte că în primăvara acestui an sondajele îi dădeau PDL-ului sub 10% din simpatia electoratului. PPDD-ul, în schimb, este chiar băţul pe care Moşul îl arată mai vechilor partide. „Fiindcă nu aţi fost destul de silitori şi aţi fost certăreţi, v-am dat PPDD-ul, un băţ care se poate transforma în ciomag!” UDMR-ul a primit staniolul, care, după alegeri, la nevoie, poate fi folosit la împachetarea băţului. Ca să nu mai pară atât de ameninţător.
Prin urmare, partidele şi-au primit cadourile. Simbolice, ce-i drept, pentru că Moş Nicolae este cumpătat şi nu face cadouri mari. Şi tot ce ai primit se poate risipi într-o clipă.
Ce vom primi noi deseară? Ca de obicei, nişte promisiuni electorale frumos împachetate. Bune şi astea, decât nimic! Le vom ronţăi răbdători cu speranţa că Moş Crăciun va fi mai generos. Deşi, cred că am constatat cu toţii că cele mai sigure daruri sunt cele pe care ţi le faci singur. Prin urmare, sfatul meu este ca în ajun de Moş Nicolae fiecare să-şi pună odată cu ghetele cadoul pe care crede că-l merită. Eu o să-mi pun un morcov. Are vitamine şi, pe de altă parte, se zice că ţine atenţia trează.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu