Cu nervii la pământ şi cu pumnul în aer

De Victor Nafiru 15 Decembrie 2011, 20:39 Din vest
Războiul declaraţiilor dintre Traian Băsescu, pe de-o parte, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pe de altă parte, a continuat ieri cu scene demne de comicii vestiţi ai umorului românesc. Un umor suburban, de mâna a doua sau de mahala, cu gesturi şi jigniri ce nu au nimic de a face cu responsabilitatea politicienilor ce conduc această ţară.

Din relatările presei, preşedintele, care a interpretat şi rolul de gazdă, nici măcar nu a vrut să dea mâna cu cei doi lideri ai USL. Adică să-i salute, aşa cum face orice om cu scaun la cap, atunci când cineva îi trece pragul casei. Semn de dispreţ sau lipsă de bun-simţ din partea primului om în stat? Sau şi una, şi alta? Cinstit, merg pe varianta a doua. Pentru Traian Băsescu, singurii politicieni care contează cu adevărat sunt cei din PD-L şi din cadrul coaliţiei. Ceilalţi ori sunt prea mici, ori nu contează deloc. Un astfel de comportament plictisit, grosolan şi iresponsabil, după cum avea să constate Victor Ponta, nu are ce căuta la un preşedinte de ţară membră a Uniunii Europene!

Ieri, la Cotroceni, Băsescu s-a purtat ca un arogant şi nicidecum ca un preşedinte imparţial şi responsabil. Chiar dacă dialoga cu doi lideri temperamentali, „necopţi“ la minte, statutul său de preşedinte presupunea minima decenţă şi respectul faţă de reprezentanţii Opoziţiei. Oricâte resentimente ai avea faţă de adversarul politic, în astfel de situaţii dovedeşte că eşti în stare să te situezi la nivelul cerut de cea mai înaltă funcţie în stat. Nervos şi băşcălios, preşedintele nu s-a putut abţine nici de data aceasta, şi i-a strecurat lui Crin Antonescu printre dinţi o remarcă personală: „Aşa aş putea şi eu să spun despre voi că sunteţi corupţi“, ca replică la observaţia liberalului potrivit căreia Băsescu patronează un sistem corupt, în care toţi fură.

Într-una din imaginile surprinse de ziarişti, apare un Crin Antonescu cu pumnul drept ridicat ameninţător, şi un Traian Băsescu, cu umerii duşi în faţă, gata să se arunce asupra prăzii. Este o fotografie mai mult decât sugestivă în privinţa relaţiilor ireconciliabile dintre preşedinte şi cei doi lideri ai Uniunii Social Liberale. Relaţii de pe urma cărora nu vor pierde nici Băsescu, nici Ponta ori Antonescu, ci noi. Noi, cei care privim neputincioşi la circul mediatic de care avem parte în fiecare zi.

 

Autor Victor Nafiru 15 Decembrie 2011, 20:39 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii