România pitorească şi preşedintele saxofonist

De Victor Nafiru 31 Iulie 2014, 11:33 Din vest
Lista cu potenţialii candidaţi la alegerile pentru Cotroceni se îngroaşă de la o săptămână la alta. Pe lângă Victor Ponta, Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu, Cristi Diaconescu, Monica Macovei, celălalt Diaconescu, Dan, reprezentantul partidului de garsonieră, şi alţi politicieni mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg, iată că dinspre Timişoara ne vine o ştire cu un saxofonist care ar vrea să candideze şi el în luna noiembrie. De ce vă miraţi aşa de mult? Cu ce ar fi mai presus Vadim, de exemplu, sau Diaconescu Dan, decât acest muzician din Timişoara care, pe deasupra, nu are decât 40 de ani? Credeţi că unde a făcut istorie ateul de Iliescu, geologul de Constantinescu şi marinarul de Băsescu, nu ar fi loc şi pentru saxofonistul nostru? Eu zic că da, mai cu seamă că acesta are un predecesor în materie, pe celebrul Bill Clinton.

Ce mi se pare interesant la acest muzician, al cărui nume nici nu contează, este felul cum vede el desemnarea primului-ministru: prin dezbatere publică naţională, transparentă, urmând un set precis de obiective. Sincer, nu am auzit să se mai întâmple aşa ceva undeva în lumea asta. Nici în Botswana sau Insulele Seychelle, şi nici în Congo ori Samoa de Vest. Peste tot, partidul sau coaliţia care câştigă alegerile îşi pune primul-ministru. Şi, cum e prea monoton să se întâmple la fel, de ce nu am fi noi promotorii unui model pe care să-l urmeze şi birmanezii ori thailandezii, laoţienii şi burkinezii?

Pe de altă parte, cu un preşedinte saxofonist, şi viaţa la Cotroceni ar fi alta. Mai relaxantă şi mai lipsită de teribilele încrâncenări de până acum. Muzica poate fi o terapie împotriva angoaselor de zi cu zi. Ea ar putea chiar să apropie adversarii politici sau măcar să-i armonizeze în anumite direcţii ce ţin de politica de stat. Să ne imaginăm că, protagoniştii scenei politice vin la Cotroceni pentru consultări, iar în timpul discuţiilor aprinse, antagonice, preşedintele, ca un părinte grijuliu şi nepărtinitor, opreşte şedinţa şi îi pofteşte pe terasa cu vedere spre Grădina Botanică, după care scoate sax-ul şi începe să le cânte celebra Lily Was Here! Ba, la sfârşit, după aplauze şi două bis-uri, mai pune de un spriţ, o berică, aşa, să socializeze, cum e mai nou la modă!

Problema cea mai mare nu e cu strânsul celor 200.000 de semnături necesare pentru a candida, şi nici a voturilor, ci a precedentului ce s-ar crea dacă ar fi ales preşedinte. La următoarele alegeri ne aşteptăm să candideze Fulgerică din Berceni, ţambalagiul de la nunţile şi botezurile amărăştenilor ori toboşarul care îl are drept model pe celebrul Ţăndărică.

La urma, urmei, de ce ne-ar deranja asta. Trăim într-o ţară democrată şi lipsită de prejudecăţi, în care fiecare se poate imagina ce doreşte. Inclusiv preşedinte al României.

 

Autor Victor Nafiru 31 Iulie 2014, 11:33 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii