Când Dumnezeu este român

Ne-am aşteptat la cea mai răcoroasă iarnă din ultimele decenii. Meteorologii ne-au pregătit în acest sens, încă de la începutul toamnei. Ne-am gândit că dacă iarna avea să fie geroasă până la lacrimi, atunci şi toamna ar fi trebuit să fie la fel, dacă nu măcar capricioasă prin părţile esenţiale.

 Nimic din ceea ce prevesteau meteorologii nu s-a adeverit, cel puţin până acum, la mijlocul lunii ianuarie, când, iată, nu doar că nu a nins, dar temperaturile au ajuns la 15-16 grade Celsius.

O totală schimbare de atitudine din partea naturii a făcut să mute centrul de greutate al iernii înspre Statele Unite ale Americii şi Canada, unde temperaturile au coborât la minus 40-50 de grade Celsius, au anulat mii de curse aeriane şi au transformat oraşele într-o expoziţie de sculptură în gheaţă.

Cinstit, nu e frumos să te bucuri de răul altuia, că s-ar putea într-o bună zi să se îndrepte împotriva ta, atunci când ţi-e lumea mai dragă. Însă dacă toate acestea trebuiau să se întâmple, cu siguranţă că America de Nord este locaţia cea mai potrivită. Nu pentru că mi-ar fi antipatici locuitorii de acolo, ci pentru că americanii ăştia sunt poate cei mai bine organizaţi să înfrunte situaţii de acest gen. Ei trec repede, aproape fără să resimtă, peste uragane, inundaţii şi, iată, îngheţuri polare. Acolo, aproape toate clădirile sunt asigurate în cazul calamităţilor naturale, iar oamenii îşi reiau viaţa, fără să sufere în continuare, prea mult, de pe urma pagubelor pricinuite de nenorociri.

Americanii au bani, îşi pot reface locuinţele în timp record, companiile de asigurare au lecţia bine învăţată, iar statul este pregătit să intervină din primul moment. Nu ştiu ce sistem de întrajutorare au pus la punct, dar n-am auzit vreodată ca Mexicul, Brazilia sau Argentina să sară cu ajutoare umanitare, aşa cum se întâmplă pe la noi, să vezi oameni jelind după agoniseala pierdută într-un moment de furie al naturii, şi nici convoaie cu alimente de primă necesitate, apă şi îmbrăcăminte.

Imaginaţia-vă ce s-ar fi întâmplat la noi cu o astfel de iarnă. Dincolo de faptul că am fi avut o ţară de basm, după modelul hotelului de la lacul Bâlea, totul ar fi fost paralizat. Dacă de Crăciun şi de Anul Nou, presiunea gazelor la soba de gătit a fost atât de scăzută, în condiţiile în care temperaturile au fost de la 10 grade în sus, ce ar fi fost la minus 40-50 de grade Celsius!? Nici nu vreau să mă gândesc cât de paralizată ar fi fost ţara, dacă la prima zăpadă căzută în Carpaţii noştri dragi, toată mass-media a urlat de condiţiile înfiorătoare de pe şosele. Unde mai pui că românii nu-şi fac nici măcar asigurările obligatorii, asta ca să nu mai vorbim de altfel de forme de asigurare a locuinţelor, a pământului şi animalelor, după cum ar fi normal.

Din aceste pricini binecuvântate, iată de ce, într-un fel, e bine că iarna americană nu s-a abătut şi asupra noastră. De data aceasta, Dumnezeu s-a dovedit a fi român şi nu ne-a pedepsit atât de rău, motiv pentru care ar trebui să-i aducem mulţumiri în rugăciunile noastre. Asta, dacă ne dovedim buni creştini şi recunoscători.