Analfabeţii de azi, specialiştii de mâine!

De Victor Nafiru 07 Septembrie 2011, 17:32 Din vest
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-a încheiat. Dacă ne raportăm strict la ce s-a întâmplat, ea a fost chiar mai castrofală decât cea din vară. Cu o promovabilitate de nici 15 procente, se poate spune că învăţământul românesc trăieşte o adevărată tragedie.

Aproape 95.000 de elevi nu au reuşit să treacă examenul maturităţii în acest an. Altfel spus, unu din patru absolvenţi a mers degeaba patru ani la şcoală. S-au irosit poate cei mai frumoşi ani ai tinereţii, iar pe cei mai mulţi dintre ei, acest lucru îi va marca tot restul vieţii. Este greu de crezut că până la anul vor sta cu burta pe carte şi vor învăţa pe rupte. Dacă nu au făcut-o în această vară, puţini vor fi cei care vor conştientiza faptul că fără o diplomă de absolvire, liceul nu are nici o valoare. Ca să ajungă muncitori necalificaţi, nu ar fi trebuit să piardă patru ani pe băncile şcolii. Măturătorul de la salubritate, femeia de serviciu, săpătorul de şanţuri ori ţăpinarul nu au nevoie de diplome.

Fără teama de a greşi şi de a fi acuzat de nu ştiu ce nostalgii, aceşti copii sunt produsul, sută la sută, al societăţii noastre post-decembriste. Cu toţii sunt născuţi, crescuţi şi educaţi în regimurile ce s-au succedat după 1990. Experienţele din sistemul de educaţie la care au fost supuşi elevii şi dascălii îşi arată consecinţele nefaste. Liceeni semianalfabeţi, profesori blazaţi, suplinitori ce predau fără a fi în stare la examene să ia notă de trecere. Un tablou ce reflectă perfect realităţiile zilei de ieri şi de astăzi. Am auzit că un absolvent scrisese în lucrarea de la limba şi literatura română cum că: „Victoria Lipan a fost iubita lui Marin Preda“, iar un altul: „Pristanda este mătuşa domnului Goe, şi împreună merg la Bucureşti pentru a căuta batistuţa pierdută de Goe“. În faţa unor astfel de enormităţi, până şi râsul devine indecent.

Dureros e faptul că nu am auzit pe nici un fost sau actual ministru al educaţiei să-şi asume eşecul reformelor pe care le-u implementat de-a lungul anilor. Dar, de atacat, se atacă cu toţii, se bălăcăresc ca la uşa cortului, în timp ce învăţământul românesc se clasează, chiar mai rău decât naţionala de fotbal.


 

Autor Victor Nafiru 07 Septembrie 2011, 17:32 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii