Cine bate la poarta corupţilor? DIICOT şi DNA

De Victor Nafiru 02 Aprilie 2014, 10:47 Din vest
Aproape că nu este zi în care să nu auzim despre descinderile mascaţilor coordonate de către procurorii DNA şi DIICOT. Reţineri, trimiteri în judecată sau condamnări definitive, nu doar pentru proxeneţi, traficanţi de droguri şi carne vie, falsificatori de monedă, ci şi de poliţişti, magistraţi, avocaţi, deputaţi, senatori, primari, consilieri locali şi judeţeni, preşedinţi de consilii judeţene, miniştri. Cu toţi, oameni puşi să facă şi, mai ales, să apere legea. Chiar în această dimineaţă DNA a făcut percheziţii în peste douăzeci de locaţii din Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Craiova, fiind vizaţi conducătorii unor instituţii publice, bănuiţi de afaceri cu patroni din judeţ.

Sincer să fiu, salut de fiecare dată astfel de acţiuni pe care unii, apăsaţi de grija zilei în care vor fi şi ei percheziţionaţi , săltaţi şi judecaţi, le condamnă cu violenţă, arătând cu degetul spre Traian Băsescu. După filosofia lor, aceea că ne-am întors la vremurile de altădată, statul poliţienesc nu ar fi dispărut. Dimpotrivă. Faptul că se mai găseşte câte o instituţie în ţara asta care pune piciorul în prag în cazul fărădelegilor comise de baronii, jupânii şi corupţii din administraţia publică sau de stat a ajuns să trezească mânia celor care li se sărută mâna, la propriu, şi au ajuns să conducă judeţele, oraşele şi comunele, precum voievozii şi grofii pe vremuri.

Şi mai cred că, la câte se întâmplă în România de astăzi, ar trebui să avem mult mai mulţi procurori şi judecători DNA şi DIICOT, iar fiecare judeţ ar avea nevoie de câte o puşcărie, dar nici atunci nu ar trebui să vorbim de statul poliţienesc, atât de mult invocat de politicienii noştri. Criza locurilor din puşcării şi numărul mare de corupţi ne arată că Direcţia Generală a Penitenciarilor este una dintre puţinele instituţii publice de la noi care funcţionează din plin şi cu succes garantat. Cu bani europeni putem construi multe, chiar foarte multe închisori.

Aş vrea să cred că într-o bună zi DNA şi DIICOT nu vor mai fi percepute ca unelte ale statului poliţienesc, ci ca pe un rău necesar într-o ţară în care îmbuibaţii şi corupţii sunt la ei acasă.

 

Autor Victor Nafiru 02 Aprilie 2014, 10:47 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii