A murit Vasile

A murit Radu Vasile, unul dintre prim-miniştrii României postcomuniste într-o perioadă de dramatice confruntări şi transformări. Când spui Radu Vasile, îţi aduci aminte de incursiunile minerilor din anul 1999, când aceştia au pornit peste munţi, dealuri şi grădini, spre Bucureşti, să protesteze faţă de închiderea minelor din Valea Jiului. Conflictul s-a încheiat cu „Pacea de la Cozia”, semnată între primul-ministru Radu Vasile şi liderul minerilor Miron Cozma.

Aflăm de la apropiaţii şi colaboratorii săi că Vasile a fost un om bun şi un prim-ministru prost. A fost om bun, pentru că era respectuos, civilizat, pentru că era o fire neconflictuală. A fost un prim-ministru prost, pentru că nu a reuşit să-şi pună la punct adversarii, mai ales pe cei din interior, pe propriii săi miniştri, cărora le cerea în mod politicos să-şi rezolve sarcinile. Nu a fost bine, pentru că, zice un politolog, în politică ori îi domini tu, ori te domină „ei”.

Na, păi, bine că mai aflăm cu această ocazie cum trebuie să fie un politician de succes: al dracului, dur, nepoliticos, ambiţios, dominant. Parcă portretul acesta nu consună cu cel al unui creştin. Fie el şi creştin-democrat. Pentru că Radu Vasile a fost prim-ministru din partea Convenţiei Creştin Democrate (CDR) şi membru al PNŢ-CD. Dimpotrivă, trăsăturile politicianului de succes amintit seamănă perfect cu portretul politicianului Traian Băsescu.

Ei, şi acum ne amintim că preşedintele Băsescu a fost ministru în Guvernul Radu Vasile. Traian Băsescu a fost în acea vreme ministrul Transporturilor. Hmm, încerc să-mi imaginez cât a suferit sărmanul Băsescu, din poziţia de subaltern al unui şef pe care cu siguranţă îl considera slab, timid, împăciuitor. Şi cum îşi spunea el în gând că nu dă Domnul să ajungă el şef, să le arate el politicoşilor cum trebuie să se poarte un şef!

Luptele politice l-au înlăturat repede pe Radu Vasile de la putere. Cam pe atunci a început şi ascensiunea lui Traian Băsescu. În scurt timp, Băsescu l-a înlocuit pe Petre Roman de la conducerea Partidului Democrat, a ajuns primar de Bucureşti şi, ulterior, preşedintele României. Şi, uite-aşa, ne-am ales cu un şef de stat aşa cum spun politicienii că trebuie să fie.

De pe atunci, de fapt, după Guvernul Mugur Isărescu, nu am mai văzut în vârful ierarhiei politice şi de stat vreun intelectual subţire, cu aspiraţii de cugetător. De atunci avem numai vajnici politicieni, admiraţi pentru hotărârea lor, pentru convingeile lor neclintite, pentru atacurile furibunde împotriva adversarilor, numai politicieni care nu au îndoieli, au numai certitudini.

Odată cu Radu Vasile a fost înmormântat ultimul politician care avea încredere în colegii săi. Se zice despre el că a fost un naiv. Că nu e bine cum a vrut şi cum a făcut. Acum, însă, cu ăştialalţi o fi bine?